Încă 50.000 de familii vor beneficia de ajutor din partea guvernului pentru perioada rece a anului

. Începând cu anul 2019, încă 50 mii de familii din țară vor primi lunar un ajutor pentru perioada rece a anului, în valoare de 350 de lei. În prezent, de acest suport deja beneficiază aproximativ 200 mii de familii. Pentru a majora numărul de beneficiari, executivul a aprobat astăzi modificări la Regulamentului privind modul de stabilire şi plată a ajutorului social, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a cabinetului de miniștri.

Documentul vine să sporească susținerea socială a familiilor defavorizate, inclusiv a familiilor care au în componența sa pensionari cu pensii mai mici de două mii de lei. Potrivit proiectului, la calcularea venitului acestora nu va mai fi luat în considerare suportul unic de 600 de lei, care se acordă în prezent pensionarilor și beneficiarilor de alocații sociale de stat sub 2000 de lei.

Totodată, de la 1,6 la 1,95 a fost majorat coeficientul de multiplicare, aplicat la stabilirea venitului lunar minim garantat care oferă dreptul de a beneficia de ajutor pentru perioada rece a anului.

Mijloacele financiare pentru implementarea proiectului au fost prevăzute în Legea bugetului de stat pentru anul 2019.