Breaking News

Premierul Pavel Filip a avut o întrevedere cu europarlamentarele Norica Nicolai și Maria Grapini

Prim-ministrul Pavel Filip a avut  o întrevedere cu delegația Grupului de prieteni ai Republicii Moldova din cadrul Parlamentului European, eurodeputatele române Norica Nicolai și Maria Grapini, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a guvernului.

Premierul a apreciat susținerea continuă a europarlamentarelor pentru agenda europeană a Republicii Moldova, atât la nivel bilateral, cât și în cadrul sesiunilor plenare ale Parlamentului European. Vocea eurodeputaților români este și mai vocală acum, când România deține Președinția Consiliului Uniunii Europene. O atenție aparte este acordată și viitorului Parteneriatului Estic (PaE).

Părțile au făcut, de asemenea, un schimb de opinii și privind alegerile parlamentare din 24 februarie. Premierul a menționat că autoritățile depun toate eforturile ca alegerile să fie libere, democratice și transparente, conform tuturor normelor europene.

Europarlamentarele Norica Nicolai și Maria Grapini au apreciat reformele implementate de guvern pentru sporirea nivelului de trai al populației și au menționat că vor susține în continuare R. Moldova în drumul său european.

Grupul de prieteni ai Republicii Moldova din cadrul Parlamentului European a fost creat în 2017, la inițiativa europarlamentarei Norica Nicolai.