O nouă instituție de învățământ din municipiul Iași a fost racordată, recent, la sistemul centralizat de termoficare. Este vorba despre Colegiul Național „Mihai Eminescu”, unde a fost pornit modulul conectat la sistemul de distribuție termică, gestionat de Veolia Energie Iași. Unitatea de învățământ a beneficiat de lucrările de racordare la rețeaua de termoficare și de amplasare a modulului termic alături de Școala „Gheorghe Mârzescu” (din strada Socola nr. 84), Grădinița cu Program Prelungit nr.26 (din Calea Chișinăului nr. 21) și Grădinița cu Program Prelungit nr.1 (din strada Nicolina nr. 26). Investiția a făcut obiectul unui contract de proiectare și execuție în cadrul proiectului „Racordarea clădirilor publice la sistemul centralizat de termoficare Iași”, care a fost semnat cu asocierea SC Conest SA – SC Euro Engineering & Consulting SRL. Valoarea totală a contractului este de 975.323,77 lei cu TVA, iar durata de implementare a lucrărilor a fost de opt luni. „Am reușit să conectăm la sistemul centralizat de termoficare și Colegiul «Mihai Eminescu». Din primele estimări pe care le-am făcut, costurile cu încălzirea vor fi cu 8% mai mici față de cheltuielile rezultate din folosirea centralei așa cum a fost până acum. Această acțiune se derulează în contextul preocupării permanente a municipalității ieșene pentru a sprijini instituțiile de învățământ pentru implementarea de soluții eficiente din punctul de vedere al costurilor de energie. Pe lângă aceste aspecte, Primăria Municipiului Iași continuă implementarea de proiecte ce aduc siguranță și confort elevilor și cadrelor didactice, dar care ajută și la protejarea mediului înconjurător”, a declarat primarul Mihai Chirica. Toate costurile aferente acestei investiții au fost suportate din bugetul local al Municipiului Iași. (E.M.)