Breaking News

Traficul aerian de pasageri a atins recordul de 8,32 de milioane în 2014, în creștere cu 8,8%

Numărul pasagerilor care au tranzitat aeroporturile Bucureștiului în anul 2014 a înregistrat o creștere de 8,8% față de 2013, ajungând la recordul de 8.321.858, iar mișcările de aeronave (aterizări și decolări) au fost cu peste 6% mai multe, respectiv 102.048, a informat, miercuri, Compania Națională Aeroporturi București (CNAB).

Potrivit sursei citate, din totalul pasagerilor, pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București (AIHCB) s-au consemnat anul trecut 8.317.168 de pasageri și 91.788 de mișcări de aeronave, iar restul au fost înregistrați pe Aeroportul Internațional București Băneasa-Aurel Vlaicu (AIBB AV).

Evoluția numărului de pasageri pe cele două aeroporturi ale Companiei Naționale Aeroporturi București depășește tendința generală înregistrată la nivel european.