Peste 2.500 de zboruri anulate, după ce o furtună de iarnă a lovit nord-estul SUA şi regiunea Midwest

Peste 2.500 de zboruri către şi dinspre Statele Unite au fost anulate marţi, după ce o puternică furtună de iarnă s-a abătut asupra nord-estului ţării şi a regiunii Midwest, a informat un site de urmărire a zborurilor, citat de DPA.

Potrivit Flightaware.com, 2.512 zboruri au fost anulate şi 5.186 amânate, dintre care câteva sute pe aeroporturile din New York şi pe Chicago O’Hare International.

„O furtună de iarnă majoră afectează nord-estul şi regiunea Midwest, aducând cu ea căderi masive de zăpadă şi suficientă ploaie pentru a genera o alertă de viituri pentru sudul Munţilor Apalaşi”, a indicat marţi seara Serviciul National de Meteorologie.

 

 

„O altă furtună va afecta centrul Statelor Unite şi va aduce o nouă rundă de precipitaţii de iarnă (…) asupra unei mari părţi a Upper Midwest, a Marilor Lacuri şi a regiunilor din nord-est joi şi în zilele care urmează”, a adăugat Serviciul.

Actuala furtună a început să perturbe traficul aerian luni, când 1.142 de zboruri au fost anulate şi alte 5.828 au fost amânate.

Companiile aeriene se pregăteau marţi pentru noi probleme cauzate de intemperii, anulând 286 din zborurile pentru ziua următoare până la ora 20:00 (01:00 GMT).

Cele mai importante companii aeriene au pus la dispoziţia clienţilor un sistem flexibil de reprogramare a rezervărilor în cazul zborurilor amânate sau anulate.AGERPRES