Ne-am împiedicat din nou în Bugetul de Stat, de această data de cel al anului 2019. Nu este o noutate, nu este un accident. Pur și simplu din nou trebuie să mergem la inspirație, trebuie să pierdem timp prețios. De fapt, să pierdem resursa cea mai deficitară, abuzată de la nivelul de timp personal și până la cel naţional, de interes public. Țara este condamnată să rămână, cel puțin un trimestru, fără principala lege, care este în stare să ne asigure ordonarea vieții în comunitate, să aibă știința și securitatea cheltuirii banului public. Să dea imaginea de ansamblu a ceea ce se poate întâmpla bun într-un an cu banul public.
Din nou suntem puși la zid, din nou ni se cere inevitabilul sacrificiu. Anul 2018 nu a fost un an electoral. Nu a fost un an care să necesite scuze de acest gen. A fost un an în care singurii viruși, care au reușit să perturbe mai mult va oricând angajamentele guvernamentale, au fost produși de neînțelegerile din PSD și de atacurile, inexplicabile într-o viață normală, ale președintelui Klaus Iohannis, mult prea concentrat în a-și construi campania electorală decât să țină cont de interesele românilor.
Cred că singura atitudine credibilă și cinstită ar fi, fără nici o negociere, fără nici o scuză, respectarea legii în litera și spiritul ei. Acolo unde legea impune ferm nimic nu poate trece cu vederea, nimic nu poate inventa scuze, nimic nu poate acorda circumstanțe atenuante. Încălcarea legii nu poate decât să producă, în cascadă de această data, încălcări ale legii, cu atât mai mult cu cât prima încălcare de lege este a unei legi ordinare, a unei legi de care depind o încrengătură de legi. Cea mai complexă lege, legea care oferă startul în toate domeniile vieții unei țării în anul ce va urma, atât ale statului cât și ale privatului, este legea Bugetului de Stat. În conformitate cu importanța acesteia legiuitorul a prevăzut că proiectul acestei legi fundamentale, în fiecare an, până pe 15 noiembrie, trebuie depus în parlament, astfel încât, procesul de adoptare, de votare să se termine până la sfârșitul anului, ea ”intrând în pâine” de la întâi ianuarie a anului următor.
Aceasta este legea, aceasta este normalitatea, de aceste termene depinde restul evoluției normale a țării.
Importanța acestei legi este data și de repercusiunile care se pot ivi dacă, cumva, legea bugetului de stat nu primește votul majoritar al Parlamentului. Într-o astfel de situație Guvernul este automat demis, respingerea Bugetului de Stat în Parlament are efectele unei moțiuni de cenzură adoptată de Parlament.
Întărirea disciplinei care-i vizează pe cei care încalcă un articole din Constituție sau pe cei care, iată, încalcă termenele de depunere și de adoptare a legilor fundamentale ale țării, cred că este singura soluție de ieșire din criză, dar mai ales din efectele dezastruoase ale unor astfel de abateri, aparent nesemnificative de la prevederile legale.
Revenind la Legea Bugetului de Stat, la gravele și impardonabilele întârzieri (nu cu o zi, nu cu două, ci pur și simplu cu trei luni (sic!), ar trebui să impună o soluție devastatoare, astfel încât, dacă un guvern nu este în stare să depună până la 15 noiembrie proiectul de lege a Bugetului de Stat pentru anul următor, acel guvern, pe 16 noiembrie, este demis. Va deveni prim ministru cel care se angajează ca, în termen de două săptămâni, să depună în Parlament proiectul invocate. Noul Guvern nu va avea în componența sa fostul premier și nici pe ministrul Finanţelor, cei care și-au dat dovada incapacităţii de a gestiona guvernarea țării. Mai mult, s-ar putea ajunge și la interzicerea partidului care a fost la guvernare să mai formeze următorul guvern.
Astfel de măsuri drastice au ca singur scop deșteptarea clasei politice, conștientizarea misiunii pe care aleșii neamului o au, asumarea responsabilității de a-și pune în slujba țării, a interesului naţional, întreaga pricepere, întregul efort, cunoștințele și capacitatea de a a se dedica proiectelor majore, ce au în vedere grija față de țară, față de poporul acesteia și, mai puțin, față de interesul personal.
Este timpul unor astfel de măsuri drastice dacă vrem cu adevărat să ne ridicăm din țărână. Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!, și tu, Iohannis și tu, Liviu, Viorico și tu, Orbane!
Pentru început trebuie să ținem ora de dirigenţie în care conducătorii neamului, oricare ar fi aceștia, să dea examen la naționalismul firesc, ce servește iubirii de țară. Astăzi, îl învățăm pe Radu Gyr: ”Nu pentru-o lopată de rumenă pâine, / nu pentru pătule, nu pentru pogoane, / ci pentru văzduhul tău liber de mâine, / ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! // Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri, / pentru cântecul tău ţintuit în piroane, / pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri, / ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! // Nu pentru mânia scrâşnită-n măsele, / ci ca să aduni chiuind pe tăpşane / o claie de zări şi-o căciulă de stele, / ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! // Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi / şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane / şi zarzării ei peste tine să-i scuturi, / ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! // Şi ca să pui tot sărutul fierbinte / pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane, / pe toate ce slobode-ţi ies înainte, / ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! // Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii! / Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane! / Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii, / ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! ”
ADI CRISTI