CU MUSCA PE CĂCIULĂ

Nimic din ceea ce ne oferă astăzi realitatea imediată nu poate fi încadrat în limitele normalității. Totul este mișcat din loc, totul este defazat față de ceea ce ar putea să însemne o reacție firească a celor care participă la viață, chiar și numai prin feed back-ul produs de faptele celor care ne conduc, a celor obligați să dea seamă în fața noastră.
În țară totul se rostogolește, totul ”curge la vale”. Nu mai avem rădăcini, nu mai avem acel punct de sprijin care ne permitea odată să mișcăm universul. Instabilitatea este singura stare care ne ia în seamă, singura încercare de a ne descoperi în plină mișcare. Orice încercare de a ne păstra echilibrul devine o accentuată stare de rostogolire, o dare de-a dura și de-a berbeleacul, până când nimerim în groapă, în țeapă, în prăpastia ce a înghițit totul, inclusiv pe noi cei care ne-am dorit doar să fie puțin mai bine decât ne-a fost.
Nici o lege nu ne mai ia în seamă, nici o demnitate nu mai este respectată, nici o normalitate nu ne mai reprezintă. Toți vorbesc aceeași limbă, toți invocă aceleași valori, dar nimeni nu le ia în seamă. Au ajuns astăzi să strige ”Jos corupția!”- în primul rând corupții sau cei care, cu sau fără voia lor, se lasă antrenați de vâltoare. Nimic nu mai este clar, limpede, la locul lor. Totul se mișcă haotic, brownian. Nu mai este sigură poziția verticală. O înălțime obișnuită de om provoacă vertij, cu atât mai mult cu cât aceasta te obligă în continuare să nu apleci capul, să nu îndoi genunchii, chiar dacă acest tip de mișcare contrazice libera trecere a zicerii: ”Capul plecat sabia nu-l taie!”
Virusul protestului a contaminat și o zonă interzisă grevei, cum este activitatea instanțelor de judecată. Nimeni nu mai ține cont de nimic. Mălin Bot, Ceaușescu și câteva duduci nesatisfăcute strigă ca după viol, incitând la aruncarea ouălor, a roșiilor, muștarului în zidurile instituțiilor statului de drept, fără ca legea să-i trimită la beci. O astfel de stare este cauționată de partidele politice care provin din mijlocul acestor descreierați, USR și PLUS, amestecându-se cu urmele de tristă amintire ale unui partid cândva istoric, ajuns astăzi la nivelul caricaturilor să încerce să-și revendice starea de opoziție. Astfel, un Ludovic Orban încearcă să caricaturizeze personalitatea lui Ionel Brătianu, în timp ce Raluca Turcan și Alina Gorghiu se străduiesc nevoie mare să obțină o operație de sex pentru a se prezenta țării ca fiind membri aceleași familii a brătienilor.
Țara se află într-o gravă derută, într-un permanent vârtej din care își construiesc inerțial o cădere turbionară, ce doar amețeală ne mai poate provoca. Fiind o așa de mare înghesuială chiar și în cădere, la gura pâlniei, totul se blochează, nimic nu mai curge. Marea supărare a magistraților vine să ne confirme faptul că ordonanțele de urgență gândite de CSM și puse în practică de cel mai bun ministru al justiției din toate timpurile, prof.univ.dr.Tudorel Toader, încep să producă efecte, astfel încât independenţa justiției să fie de-adevăratelea luată în seamă: ”Cel care greșește față de lege, plătește!”. Este un motiv serios ca magistrații să nu fie trași la răspundere atunci când au făcut ceea ce au făcut, în cârdășie cu celelalte structuri ale serviciilor secrete, umilind legea și pe incomozii regimului politic antidemocratic, inventat și scăpat din mâini de Traian Băsescu.
Țara este aruncată în haos. Autoritățile nu mai au capacitatea de a menține ordinea, astfel încât, derbedeii sunt în stare, prin obrăznicia lor, să pună între paranteze cuceririle pe care Revoluția din decembrie 1989 le-a obținut, în special cele referitoare la drepturile și libertățile cetățenești. Protestul a fost puternic depreciat de actele de huliganism ale celor care au ajuns să vorbească în numele poporului român, prin violențe de limbaj dar și de gesturi obscene, prin distrugeri de bunuri, prin agresarea fizică a persoanelor publice care nu le fac jocurile celor pe care ei, trepădușii, îi reprezintă! Grosul protestatarilor au logica turmei. Merg precum oile, crezând că o astfel de manifestare le va asigura o țară liniștită, normală, pentru copiii lor. Așa ceva nu se poate întâmpla, atâta timp cât ceea ce doresc lucrătorii, ceea ce doresc violenții, ceea ce doresc magistrații, de exemplu, din formația ”judecătorului Danieleț”, reprezintă de fapt atenționarea lui ”Așa nu!”. Un magistrat corup nu mai poate lucra în magistratură! Secția nou înființată are acest rol de a judeca fără părtinire și fără a fi intimidată activitatea celor care greșesc. De ce magistrații să fie deasupra legii? Există și o interpretare periculoasă a acestor proteste ale magistraților, aceea prin care toți cei care au ieșit în stradă sunt din categoria celor care se simt cu musca pe căciulă! Așa să fie?! Nu cred. Poate fi o simplă întâmplare, coincidență, greșită interpretare!
ADI CRISTI