Miniștrii ai Educației din 51 de state se întâlnesc astăzi și mâine la Palatul Parlamentului, la cea de-a șaptea Reuniune a Miniștrilor Educației din cadrul ASEM (7th ASEM Education Ministers’ Meeting/ASEM ME7). Evenimentul face parte din calendarul activităților derulate în contextul exercitării de către România a Președinției la Consiliul Uniunii Europene, transmite Ministerul Educației într-un comunicat de presă. Tema reuniunii ministeriale ASEM ME7 este „Educația care conectează: incluziune, mobilitate și excelență în sprijinul obiectivelor de dezvoltare durabilă”. Pe parcursul celor două zile (15-16 mai), discuțiile miniștrilor educației vor viza mobilitatea educațională dintre Asia și Europa în era digitală. Procesul Educațional ASEM se bazează pe patru arii prioritare. Este vorba de asigurarea și recunoașterea calității educației, implicarea mediului de afaceri și industriei în educație, mobilitatea echilibrată și învățarea pe tot parcursul vieții (inclusiv învățământul profesional și tehnic). ASEM (Asia-Europe Meeting) este o platformă de cooperare între Europa și Asia, lansată în anul 1996, în vederea consolidării dialogului dintre cele două regiuni. Are în prezent 53 de parteneri: 51 de state (28 de state membre ale UE, Elveția, Norvegia și 21 de state asiatice) și 2 organizații internaționale – Uniunea Europeană și Secretariatul ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est). România a aderat la ASEM cu ocazia Summit-ului ASEM7 (Beijing, 24-25 octombrie 2008). (sursa. www.edupedu.ro)