Grupul de lucru înfiinţat la nivelul Ministerului Sănătăţii va analiza posibilitatea ca până la finalul anului să fie introdus în practica medicală un medicament cu canabidiol, potrivit ministrului Sorina Pintea. Ministrul Sănătății a precizat că, până acum, grupul de lucru a avut o singură întâlnire, o a doua reuniune fiind programată săptămâna viitoare. „Vom analiza astfel încât până la sfârşitul anului să putem introduce utilizarea canabisului în scop medicinal, a unui compus – canabidiolul, am mai explicat, pentru că pe această zonă avem studii. Deocamdată, alţi compuşi nu putem să introducem pentru că nu există studii clinice în acest sens sau există studii care nu sunt foarte concludente”, a afirmat Sorina Pintea, la Palatul Victoria. În luna martie, grupul de lucru din cadrul Ministerului Sănătății a discutat despre posibila introducere în practica medicală din România a unui medicament cu canabidiol aprobat deja în Statele Unite, Epidiolex, ca terapie adjuvantă în bolile cronice. Din grupul de lucru fac parte reprezentanți ai Ministerului Sănătății, CNAS, ANMDM, șefi ai comisiilor de specialitate neurologie pediatrica, psihiatrie adulti și psihiatrie pediatrica, dar și reprezentanți ai asociațiilor de pacienți. “În cadrul întâlnirii, specialiștii au subliniat că unicul produs benefic în tratamentul adjuvant al epilepsiilor rare (Sindrom Dravet si Lennox – Gastaut) din cele existente pe piața externă și care are autorizație de punere pe piață de la FDA (autoritatea de reglementare în domeniul medicamentelor din SUA, n.r.), este în prezent comercializat doar în SUA. Procedura de autorizare pentru piața europeană este posibil să fie finalizată de Agentia Europeană a Medicamentului (EMA) în prima jumătate a acestui an”, a precizat ministerul, după prima reuniune a grupului. Legislația românească permite utilizarea canabidiolului în medicamente, nefiind substanța controlată, potrivit ministerului. Participanții la prima întâlnire au subliniat diferența între THC, interzis în România (fiind substanța psihoactivă din canabis) și CBD (canabidiol), o substanță care poate fi utilizată în scop terapeutic. (sursa. www.360medical,ro)