Municipiul Iași a câștigat unul dintre voucherele pentru WiFi puse la dispoziție de Comisia Europeană

Cel de-al doilea apel de cereri pentru vouchere pentru WiFi, lansat de Comisia Europeană (CE) prin programul WiFi4EU, a avut loc între 4 și 5 aprilie. În cadrul acestui apel, mai mult de 10.000 de municipalități din Europa au solicitat un voucher WiFi4EU. În urma evaluării cererilor, Agenția Executivă pentru Inovare și Rețele (INEA), agenția executivă a Comisiei Europene responsabilă de implementarea programului WiFi4EU, a publicat lista orașelor câștigătoare, printre oraşele câștigătoare numărându-se şi municipiul Iași. “În săptămâna următoare, fiecare solicitant va primi o notificare individuală a rezultatelor apelului. După notificare, municipalitățile câștigătoare vor trebui să semneze un acord de finanțare, disponibil pe portalul WiFi4EU, pentru a primi voucherul în valoare de 15.000 de euro pentru a crea un hotspot într-un spațiu public”, se precizează într-un comunicat al Primăriei Iaşi. Aproape 98% din voucherele disponibile au fost revendicate în primele 60 de secunde de lansare a apelului. Apelul are un buget de 51 de milioane de euro, iar 3.400 de municipalități din întreaga Europa vor primi câte un voucher pentru a crea hotspoturi WiFi în spațiile publice.
(E.M.)