Noul guvern minoritar al Austriei, condus de cancelarul Sebastian Kurz, a depus miercuri jurământul, informează DPA.
Marţi, miniştrii din Partidul Libertăţii (FPOe) au demisionat in corpore, după scandalul de corupţie cunoscut ca „Ibiza-gate”.
Miniştrii din formaţiunea lui Kurz, Partidul Poporului, precum şi ministrul de Externe, Karin Kneissl (independentă), şi-au păstrat portofoliile în noul cabinet, iar reprezentanţii FPOe au fost înlocuiţi de tehnocraţi puţin cunoscuţi şi de înalţi funcţionari publici, nu de politicieni: Valerie Hackl, şefa agenţiei de control al traficului aerian, la Transporturi; adjunctul şefului marelui stat-major, Johann Luif, la Apărare; fostul înalt funcţionar public Walter Poeltner, pensionar, la ministerul Muncii şi Sănătăţii. Ministrul de Finanţe Hartwig Loeger a preluat şi funcţia de vicecancelar.
Luni, în parlamentul de la Viena va fi supusă votului o moţiune de cenzură depusă de partidul de stânga Jetzt (Acum), iar potrivit DPA rezultatul nu este sigur. Social-democraţii (SPOe) şi foştii parteneri de coaliţie din FPOe nu au exclus să voteze împotriva guvernului, deşi cancelarul Kurz conduce acum doar un cabinet interimar, până la alegerile anticipate din septembrie.
Criza politică din Austria a fost declanşată vineri de publicarea unei înregistrări video secrete, în care liderul FPOe, fostul vicecancelar Heinz-Christian Strache, discută cu o presupusă donatoare bogată din Rusia despre posibile contracte pentru infrastructură şi media. În urma scandalului, Strache a demisionat atât din guvern, cât şi de la conducerea partidului. Nu se cunoaşte sursa înregistrării realizate într-o vilă din Ibiza şi difuzate iniţial de presa din Germania. AGERPRES