Președintele interimar al Republicii Moldova, prim-ministrul Pavel Filip, a semnat duminică, 9 iunie, decretul privind stabilirea datei alegerilor parlamentare anticipate pentru 6 septembrie curent, a relatat agenției MOLDPRES Direcția comunicare și protocol a guvernului.
Asta după ce Curtea Constituțională a constatat că președintele statului Igor Dodon refuză să își îndeplinească atribuțiile constituționale și să declanșeze alegerile anticipate și încalcă astfel Constituția. Ca urmare, Curtea Constituțională l-a suspendat din funcție și a constatat circumstanțele pentru dizolvarea Parlamentului.
„Este un termen rezonabil, astfel că toți participanții la alegeri sa aibă posibilitatea sa se pregătească, dar și instituțiile statului să organizeze în cele mai bune condiții alegerile. Este normal ca poporul sa aibă dreptul de a decide cine mai merită mandatul de deputat, cine le poate reprezenta interesul. Cred că acesta este și compromisul pe care partidele trebuie să-l găsească, dacă nu au reușit să se înțeleagă la negocieri, să meargă în alegeri anticipate și să dea socoteală”, a spus Pavel Filip.
Prim-ministrul a îndemnat cetățenii la calm si reținere, la respectarea legii și ordinii constituționale. „Nimeni nu trebuie sa ia puterea cu forța, nimeni nu trebuie sa o păstreze cu forța. De asta mergem in alegeri anticipate”, a conchis Pavel Filip.