ACEȘTI COPII CU DIZABILITĂȚI PROFUNDE

Continuă seria de dezastre provocate de mișcările telurice ale scrutinului electoral. Deja mișcările cele mai agravante se referă la infrastructura viitoarelor alegeri prezidențiale, din toamna acestui an. Dezbaterile devin din ce în ce mai aprinse, frizând chiar violența, cu toate că președintele, dar și primul ministru au încercat să tempereze noua isterie, prin declarata lor apetență de a da o atenție mult mai mare diasporei, dreptului acesteia de a se implica în procesul electoral. Situație tensionată poate fi aplatizată la modul real doar printr-un dialog desprins de patimile și pasiunile mărunte, superficiale, mai mult scandaloase decât coerente, cu picioarele pe pământ. Totul se află în aer dar nu sub forma baloanelor frumos colorate, ci pur și simplu asemenea fragmentelor rezultate în urma deflagrațiilor produse de exercitarea dușmăniei și a urii de aproapele tău.
Într-un astfel de moment, în care se întrezărește o urmă de dialog, este necesară tăcerea care să-ți dea voie să-l asculți și pe cel de lângă tine, care nu-ți este duşman, chiar dacă se joacă cu cuțitul pe la spatele tău, astfel încât să ai șansa de a vorbi în cunoștință de cauză, de a ține cont și de o altă părere, ce ar putea să conțină chiar soluția miraculoasă a ieșirii din criza de comunicare, în care ne-am blocat, cum doar rulmenții se mai gripează, înghețând mișcarea.
Nu ar trebui să o mai ratăm o data șansa dialogului. Să pornim o dată răspunsul la întrebare, să punem o dată întrebarea care se cere să fie pusă, așa cum și răspunsul să fie acela așteptat, oferindu-ne fluiditatea mișcării ”în cunoștință de cauză”. Avem nevoie de această curgere naturală, firească a gândului plin de cuvintele necesare explicațiilor pertinente, la obiect, astfel încât, să reușim să nu mai fim străini de situație. Să reușim să articulăm acel dialog care să crească mult invocata și mai ales mult visata dezbatere de idei care ne poate desprinde de disputele sterile, bazate pe lupta orgoliilor fără substanță, găunoase și greu de apreciat.
Într-o astfel de situație suntem puși să gestionăm clipa, secunda, șansa noastră de revenire și de raportare la o realitate imediată, chiar și numai pentru că ea este singura de ținut minte, singura care poate să ne ofere garanția timpului prezent, a timpului care contează.
Pentru că îngrămădeala nu era suficientă, apare pe nepusă masa, și președintele Klaus Iohannis cu o știre care aruncă în aer întreaga sa construcție prezidențială, surprinsă în zona campanie electorale pentru prezidențialele din toamna acestui an. Fiind la Bruxelles, Klaus Werner Iohannis divulgă posibilitatea de a fi președintele Consiliului European, continuatorul operei lui Donald Tusk, în noul mandat ce va începe în această toamnă.
O astfel de posibilitate nu numai că ne-ar bucura pe noi, românii, dar ne-ar afecta prin destabilizarea pe care ar provoca-o chiar și numai pentru că PNL ar fi fost prins nepregătit la prezidențiale , fără candidat credibil, aruncat din nou în brațele acelui Ludovic Orban, neinspirat și greu de digerat prin ceea ce ar putea el să comunice. Norocul liberalilor a fost că o astfel de știre, face parte din categoria fake news-urilor. În realitate cărțile, de această dată, nu sunt făcute pentru președintele de la Cotroceni. Ele sunt făcute între Franța și Germania, iar cel care se va retrage dintr-o înaltă funcție publică nu poate fi Klaus Werner Iohannis, ci Charles Michel, fostul prim ministru al Belgiei.
Chiar dacă șansele lui Klaus Werner Iohannis, la această înaltă demnitate europeană, sunt pur teoretice, de genul ”să-l băgăm și pe acesta în seamă”, să punem ”sare pe rană”, ele au scuturat scena politică dâmbovițeană, în numai câteva ore, sesizând posibilitatea rămânerii descoperită a dreptei eșichierului politic românesc, cu un Rareș Bogdan surprins de visul de mărire neașteptată, chiar dacă și în acest caz poate fi invocată mărimea exagerată a pălăriei funcției prezidențiale pentru capul candidatului ardelean.
Un alt scandal început, dar lăsat la stadiul mocnirii, este acela al absurdului, care insistă pe un adevăr șocant, acela al fraudării alegerilor europarlamentare. Cei care acuză sunt de fapt cei care au organizat alegerile, sau cel puțin așa ar trebui să înțelegem noi. Opoziția care poate fi bănuită, cu probe elocvente, că nu este străină de astfel de practici oneroase puse pe spatele organizatorilor. Secțiile în care există astfel de bănuieli de fraudare din toată țara demonstrează că o astfel de fraudă a fost organizată de servicii speciale, după un plan unitar, aproape imbatabil, fluturând steagul ”hoțul neprins e negustor cinstit”.
Trăim într-o țară frumoasă, sfioasă, neprihănită, naivă cât să ne ofere șansa cuceririlor facile, dar, în același timp, fără reacție, de genul plăcintei care rămâne acolo unde cade.
Nu avem șansa nemților sau a francezilor de a fi prezenți chiar și atunci când lipsim la împărţirea tainului. Suntem purtătorii mâinilor întinse, bucurându-ne atunci când un chiștoc de bunăvoință ne pica din cer sau, mai corect spus, de la etajul la care greii Europei își satisfac interesele. Restul e o poveste de adormit politicienii, acești copii cu dizabilități profunde.
ADI CRISTI