Municipiul Chişinău are un nou primar interimar

Atribuțiile de Primar General interimar al municipiului Chișinău vor fi asigurate temporar de Adrian Talmaci, secretarul interimar al Consiliului municipal Chişinău. Măsura a fost luată ca urmare a constatării vacanței funcției de edil-șef al Capitalei, având în vedere decizia Consiliului municipal Chişinău din 4 iulie de a-l demite din funcţie pe Ruslan Codreanu. Cu 36 de voturi pentru, consilierii municipali au aprobat un proiect de decizie în acest sens. Adrian Talmaci absolvit facultatea de Drept, iar studiile de masterat și le-a făcut la Academia de Administrare Publică pe lângă Președintele Republicii Moldova. În anul 1997 a fost angajat la Ministerul Comunicațiilor în calitate de consultant juridic, după care a fost numit, în aceeași funcție, la Pretura sectorului Râșcani. În anul 2000, Adrian Talmaci a fost numit secretar al Preturii Râșcani, funcție pe care a exercitat-o până în 2017. La 4 iulie 2017, Talmaci a fost numit secretar interimar al Consiliului Municipal Chișinău. (sursa: www.zdg.md)