Ecaterina Andronescu a precizat că din promoţia de absolvenţi din acest an s-au prezentat la titularizare 87%

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a precizat joi că din promoţia de absolvenţi din acest an s-au prezentat la titularizare 87%.
 


„În legătură cu examenul de titularizare a profesorilor, pot să vă spun că din promoţia de absolvenţi din acest an s-au prezentat 87%, deci o proporţie mai mare, ceilalţi au avut o prezenţă mai joasă – de 85%. S-au înscris 27.685 de candidaţi, s-au prezentat 23.572 de candidaţi. Dacă ne uităm comparativ la cei care s-au înscris în examenul de titularizare şi provin din serii anterioare, faţă de cei care provin din această serie, o să constatăm că şi prezenţa, dar şi faptul că la seria aceasta nu a fost nicio tentativă de fraudă, în timp ce în partea cealaltă am avut 24 de tentative şi sigur au fost scoşi din examen. (…) Aici aş putea să fac comparaţia acum: prezenţă mai bună la cei care provin din seria aceasta şi lipsa tentativei de fraudă şi fără îndoială că este o chestiune pe care trebuie să o apreciem”, a adăugat Andronescu.

Proba scrisă din cadrul concursului naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar, sesiunea 2019, s-a desfăşurat miercuri în 85 de centre de examen, potrivit Ministerului Educaţiei.

Pentru susţinerea acestei probe s-au înscris peste 27.000 de candidaţi, dintre care 4.700 provin din promoţia de absolvenţi din acest an, precizează MEN. AGERPRES