Prim-ministrul Maia Sandu și vicepreședintele Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Alain Pilloux, au avut joi, 18 iulie o întrevedere la guvern. Scopul reuniunii a fost de a trasa prioritățile colaborării între Republica Moldova și BERD privind proiectele care ar putea fi implementate în viitor, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a executivului.
În context, Maia Sandu a trecut în revistă prioritățile stabilite de Guvernul pe care îl conduce și asupra cărora se depune efort maxim. Astfel, au fost menționate: consolidarea statului de drept și reorganizarea instituțiilor, bazată pe principiul integrității, al eficienței instituționale, având drept obiectiv punerea acestora în serviciul cetățenilor, promovarea liberei concurențe în scopul ameliorării mediului de afaceri și a climatului investițional, în special pentru businessul mic și mijlociu, precum și dezvoltarea infrastructurii drumurilor. În această ordine de idei, Maia Sandu s-a referit și la acțiunile necesare în vederea asigurării independenței energetice a Republicii Moldova, dar și în ceea ce privește diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze naturale.
Vicepreședintele BERD, Alain Pilloux, a apreciat determinarea Guvernului condus de Maia Sandu pentru a implementa reforme reale în beneficiul cetățenilor și, cel mai important, care se bazează pe principiul integrității. În acest sens, oficialul a exprimat deschiderea BERD pentru a sprijini proiectele menite să ridice standardele de viață în Republica Moldova, prin implementarea proiectelor în diverse domenii, precum securitatea energetică, dezvoltarea sectorului privat și a celui bancar, dar și implementarea sistemului electronic de achiziții publice.
Părțile au confirmat interesul pentru dezvoltarea parteneriatului strategic, accentuând importanţa implementării proiectelor comune în cel mai eficient mod. Prim-ministrul Maia Sandu a menționat că suportul şi expertiza BERD sunt foarte importante pentru Republica Moldova.
La finalul întrevederii, vicepreședintele BERD a lansat o invitație prim-ministrului Maia Sandu pentru a participa la un forum internațional investițional, care va avea loc la Londra, în luna noiembrie a acestui an.