În cel de-al doilea trimestru al anului au fost înregistrate doar 15 depășiri ale limitelor maxime admise a particulelor în suspensie PM 10 în municipiul Iaşi, faţă de 62 de depășiri constatate în primul trimestru. În ceea ce priveşte primul semestru, s-au înregistrat 77 de depășiri, față de 124 înregistrate în aceeași perioadă a anului trecut. “Fără a fi ideală, situația a înregistrat o îmbunătățire semnificativă. Parțial, această evoluție se datorează condițiilor meteo, respectiv ploilor din acest an, dar este de remarcat și îndeplinirea, de către factorii implicați, a unor angajamente importante asumate prin Planul de Calitate a Aerului. Astfel, societățile comerciale din subordinea municipalității sunt angajate într-un program amplu de reînnoire a parcului auto, fiind retrase din circulație numeroase utilaje și mijloace de transport vechi. Un număr de șantiere mari din municipiu au fost închise, ceea ce a redus cantitatea de pulberi din atmosferă. Poliția locală a supravegheat cu strictețe respectarea hotărârii Consiliului Local privind obligativitatea curățării roților la ieșirea de pe șantiere, aplicând numeroase amenzi. De asemenea, la nivelul Registrului Auto Român s-a constatat creșterea numărului de automobile hibride sau electrice introduse în țară, concomitent cu reducerea numărului de automobile diesel vechi”, a declarat prefectul Marian Şerbescu în cadrul şedinţei trimestriale a Comitetului Consultativ pentru Protecția Mediului, desfăşurată astăzi la sediul Prefecturii. Printre propunerile înaintate de membrii comitetului în vederea reducerii gradului de poluare din municipiu se numără crearea a cât mai multe spații verzi și perdele forestiere. “Vom continua monitorizarea strictă a calității aerului din municipiu, pentru a putea aprecia dacă situația favorabilă înregistrată în prima parte a acestui an este doar conjuncturală sau confirmă o evoluție constantă”, a precizat prefectul Marian Şerbescu. O particulă (sau o pulbere) în suspensie PM 10 este de o mie de ori mai mică decât o celulă roşie sangvină, ele provenind în special de la emisiile poluante generate de industrie, trafic şi încălzirea locuinţelor. Acestea pot provoca astm, afecţiuni cardiovasculare, cancer pulmonar şi deces prematur. Directiva 2008/50/CE a Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene din 21 mai 2008 privind calitatea aerului înconjurător si un aer mai curat pentru Europa, reglementează politicile în materia calităţii aerului înconjurator. Directiva europeană a intrat în vigoare pe 11 iunie 2008, statele membre, inclusiv România, având la dispoziţie 24 de luni, până la data de 11 iunie 2010, să transpună directiva în legislaţia internă. În cazul nerespectarii prevederilor, statele member sunt pasibile de aplicarea de penalităţi. Termenele limită pentru atingerea standardelor PM 10 (50 de micrograme/m3/zi, dar nu mai mult de 35 zile/an, sau 40 micrograme/m3/an) au fost prelungite cu trei ani după intrarea în vigoare a directivei, pâna la jumatatea anului 2011. În România, aceste limite sunt depăşite în prezent în marea majoritatea oraşelor şi aglomeraţiilor urbane. Printre măsule luate de municipalităţi pentru reducerea poluării cu aceste paticule se numără promovarea de alternative pentru mijloacele de transport (biciclete, autovehicule cu motoare electrice sau hybrid, etc), îmbunatăţirea transportului public, controlul emisiilor de gaze, curăţarea şi spălarea frecventă a drumurilor. (E.M.)