În prezenţa priimarilor celor șapte municipii fondatoare, respectiv Cătălin Flutur (Botoșani), Mihăiță Negură (Câmpulung Moldovenesc), Mihai Chirica (Iași), Dragoș Chitic (Piatra Neamț), Lucian Micu (Roman), Ion Lungu (Suceava) și Ilie Boncheș (Vatra Dornei), la Piatra Neamţ a fost semnat astăzi, în mod oficial, actul de înfiinnţare a Asociaţiei „Moldova se dezvoltă”. Tot în cadrul întâlnirii de astăzi, primarii fondatori au decis și componența primei structuri de conducere a asociației. Astfel, primarul Iaşului, Mihai Chirica, a fost desemnat în funcţia de președinte al Asociaţiei „Moldova se dezvoltă”, în timp ce edilul oraşului Suceava, Ion Lungu, a fost ales în funcţia de vicepreşedinte al asociaţiei. „Astăzi am finalizat o altă etapă dintr-un proiect comun cu alte șase municipii din Moldova. Este un moment istoric în care noi, reprezentanții aleși ai acestor orașe, care au împreună peste un milion de locuitori, am hotărât sa ne luăm destinul în propriile mâini și să luptăm pentru el, pentru toți oamenii din această regiune! Alături de toți cei care vor binele acestei regiuni și al țării, noi vom fi vocea care strigă că Moldova vrea autostradă și spital regional de urgență, că orașele Moldovei vor drumuri de centură, drumuri exprese, aducțiuni de gaze naturale, parcuri industriale, aeroporturi europene, spitale și școli! Vom fi o voce puternică și nu vom sta cu mâinile încrucișate când nevoile noastre vor deveni bătaia de joc a guvernării acestei țări! Ne vom fundamenta toate proiectele, le vom prezenta public și vom cere românilor din această regiune să își decidă soarta singuri, nu doar când li se cere votul!”, a declarat primarul Iaşului, Mihai Chirica, preşedintele Asociaţiei „Moldova se dezvoltă”. Acordul – cadru de înființare a Asociației „Moldova se dezvoltă” a fost semnat de către cei șapte primari menționați pe 17 decembrie 2018, la Suceava. Pe 23 ianuarie 2019, la Iași a avut loc o nouă întâlnire a asociației, în vederea definitivării documentelor de înființare a acesteia și în cadrul căreia primarii au prezentat public și cele mai importante proiecte ale comunităților pe care le reprezintă și ale regiunii. Pe 28 februarie 2019, Consiliul Local a votat asocierea Municipiului Iași cu celelalte orașe în vederea înființării, în mod oficial, a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Moldova se dezvoltă”. Astfel de decizii au fost luate și de consiliile locale ale celorlalte municipii și orașe din asociație. Obiectivul principal al asociației îl reprezintă dezvoltarea infrastructurii de transport de importanță regională și națională, anume autostrada Iași – Târgu Mureș, autostrada Nord – Sud, care să lege Moldova de București, construirea șoselelor de centură la nivelul orașelor asociate, interconectarea cu rețelele de transport european, inclusiv spre Ucraina și Moldova, modernizarea transportului feroviar, asigurând interconectivitatea prin trenuri de mare viteză cu celelalte regiuni. Printre obiectivele noii entități se numără și îmbunătățirea mediului economic (prin dezvoltarea de rețele de tip cluster în domenii precum agricultură, turism sau IT, înființarea și dezvoltarea de zone economice și parcuri industriale după model european, sprijinirea dezvoltării infrastructurii specifice cercetării, inovării și adoptării de noi tehnologii, precum și transferurile de tehnologii), promovarea ocupării și sprijinirea mobilității forței de muncă, descentralizarea administrativă și reducerea sărăciei. (E.M.)