În prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Maricel Popa, şi a constructorului, miercuri au fost recepţionate oficial lucrările de reabilitare și restaurare a Muzeului „Sf. Ierarh Dosoftei Mitropolitul” („Casa Dosoftei”). Potrivit proiectului, după aproximativ un an, în care au fost efectuate intervenții la pereți, atât la interior cât și la exterior, deoarece piatra aflată în structura acestora se măcina și se deteriora continuu, structura de rezistență a imobilului a fost consolidată şi reabilitată, iar instalația termică a fost refăcută complet, clădirea fiind în trecut deservită de o centrală electrică veche, incompatibilă cu necesitățile unui spațiu muzeal amplu, care adăpostește valori mari de patrimoniu, în timp ce instalația electrică a fost complet înlocuită. Ușile exterioare, din lemn de stejar, au fost restaurate, acestea prezentând semne vizibile ale deteriorării iar ferestrele, înlocuite. Pentru persoanele cu dizabilități au fost realizate rampe de acces. „Casa Dosoftei” a fost, de asemenea, dotată cu sisteme de supraveghere, asigurare antiefracție și antiincendiu în toate încăperile, conform cerințelor ISU. Exponatele vor fi puse în lumină la adevărata valoare, cu ajutorul unor vitrine expoziționale noi. În apropierea monumentului istoric va fi montat un panou informativ, pe care va fi prezentat istoricul clădirii, scris și în limbajul Braille. ”Pe 7 august, în 1970, Casa Dosoftei a primit destinația de ”muzeu al literaturii vechi”, iar ca o coincidență, astăzi recepționăm lucrările de restaurare. A fost o muncă minuțioasă, fiind vorba despre un monument istoric, constructorul a fost nevoit să respecte anumite condiții impuse de legislația în vigoare privind astfel de clădiri. Ne bucurăm să redăm circuitului muzeal o clădire cu însemnătate istorică atât de mare”, a declarat Maricel Popa, președintele CJ Iaşi. Conform atestărilor documentare, “Casa Dosoftei” a fost construită în timpul domniei lui Antonie Ruset, între anii 1677-1679, iar până în anul 1686, a fost sediul celei de a doua tiparnițe din Iași. Clădirea găzduiește secția de literatură veche din cadrul Muzeului Național al Literaturii Române Iași. Printre exponate se numără și Cazania, scrisă de Mitropolitul Varlaam Moțoc în anul 1643, considerată prima tipăritură în limba română din Moldova. Fondurile necesare restaurării monumentului istoric au fost accesate prin Programul Operațional Regional (POR) la ADR Nord Est- Axa prioritară 5: ”Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural reprezintă o alternativă viabilă pentru stimularea dezvoltării urbane”. Valoarea întregului proiect este de 3.670.826 lei. (E.M.)