Premierul Maia Sandu a declarat că guvernul va insista pe aplicarea unui sistem riguros de selectare a următorului procuror general, inclusiv prin implicarea experților străini. Declarația a fost făcută vineri, 9 august, în contextul în care Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a anunțat concurs pentru funcția de procuror general, informează MOLDPRES.
Maia Sandu a afirmat că, prin decizia respectivă, CSP a demonstrat încă o dată că nu este capabil să facă reforme din interior. „Decizia de astăzi a CSP de a organiza concurs pentru desemnarea unui nou procuror general, ignorând inițiativele și demersurile noastre de a schimba modalitatea de alegere a acestuia, reprezintă o sfidare a așteptărilor cetățenilor. Au lansat acest concurs chiar dacă există un proiect de lege votat în prima lectură de parlament prin care se schimbă procedura de alegere a unui procuror general, cât și mai multe demersuri referitoare la reforma profundă a procuraturii. Prin această decizie au demonstrat încă o dată că nu sunt capabili să facă reforme din interior. De aceea, guvernul se va implica mult mai serios”, a precizat Maia Sandu.
Premierul a afirmat că gravitatea problemei necesită soluții de criză. În aceste condiții, săptămâna viitoare, guvernul va discuta în ședință crearea de urgență a biroului de combatere a corupției și reformă a justiției pe lângă prim-ministru. Acesta va include reprezentanți ai societății civile, experți internaționali și conducători ai tuturor instituțiilor responsabile de domeniul justiției și anticorupției.
„Guvernul răspunde în fața cetățenilor și își asumă responsabilități enorme, în timp ce procurorii, judecătorii, conducerea ANI și alții ca ei își bat joc de justiție. Guvernul va avea un cuvânt greu de spus în curățarea sistemului și alegerea noului procuror general, vom insista pe comisii de evaluare externă, cu implicarea experților străini”, a comunicat Maia Sandu.
CSP a anunțat astăzi concurs pentru funcția de procuror general, chiar dacă ministrul Justiției, Olesea Stamate, a cerut amânarea lui până la modificarea prevederilor legale în acest sens.