POEME ESTIVALE IV

Viața pe contrasens

Fug peste ape
cum aș înota prin pământ
Vreau să fiu
mai mult decât sunt
un om și jumătate
un strigăt zidit în cuvânt
Inima îmi sare din piept
și tu îmi sari în cale
ca o ciută pe contrasens
urcând dealul
la fel de ușor
cum se coboară o vale

Te găsesc în mine
lipsită de sens
un fel de absurd
adus la
limita de rupere a materiei
un țipăt când surd
când ager și viu
(de umbră dosită)
mă sperie!

Metamorfoze

Glasul e săpat
în muțenie
În tăcere coasa
îmi culcă iarba
direct pe vecernie

Somnul e veșnic
strigătul Lunii
încolțit de lupi
șuierând a doină
deșteaptă străbunii

Vremea
se schimbă în noi
vremea
se schimbă la chip
Lumea
e rana din coapsă
urmă de pasăre arsă
Cip, cip, cip, cirip
Cip, cirip
Chipul ni se schimbă la chip
Sunt alții în noi
și noi suntem alții
când lup, când pasăre
când înalt, când abis
tristă nepăsare
tristă.

Dragoste deschisă

Am nevoie de ochii tăi
să privesc în afară
ca prin vizorul
care să-mi spună
dacă în părul tău
a căzut prinsă
de un picior acea seară

Am nevoie de fesele tale
să-mi fac munți
peste care să-mi trec
mângâierile scoase afară
când pe coapse
mii de priviri se întrec

Am nevoie de sânii tăi
în clopote să-i preschimb
să mă latre legați
câinii răi
când pe buzele tale
buzele mele îmi plimb,

Pentru toate acestea
am nevoie de mine
nu înainte
de a avea nevoie de tine
nu înaintea înaintelui
de a avea nevoie
de acest poem deșănțat
cu gândul doar la
dragostea din pat.

ADI CRISTI