Simona Halep, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 4, a fost învinsă, vineri (joi, în SUA), cu scorul de 6-1, 3-6, 7-5, de americanca Madison Keys, locul 18 WTA şi cap de serie numărul 16, în optimile de finală ale turneului de categorie Premier 5 de la Cincinnati. Mai nimic nu a mers în jocul Simonei Halep în prima parte a meciului cu Madison Keys. Românca a încercat să joace lung şi cât mai mult pe reverul adversarei, însă i-a lipsit precizia loviturilor, agresivitatea, mobilitatea şi a lăsat impresia că glezna stângă o supără în continuare. În acelaşi timp, Keys şi-a impus ritmul, a servit bine, şi-a mascat cât a putut slăbiciunea, lovitura de rever, şi a punctat cu cea de dreapta. Partida a curs pe coordonatele lui Keys, cu schimburi scurte de mingi. După un set parcă lăsat să treacă pe lângă ea, Simona Halep şi-a ridicat nivelul jocului. Ea a devenit mai agresivă, mai dispusă la efort şi, cel mai important, a reuşit să limiteze numărul erorilor. Acestea din urmă au trecut în dreptul adversarei ei, care şi-a pierdut siguranţa arătată în primul set. Meciul a intrat astfel pe calea Simonei Halep, cu schimburi mai lungi, cu risipă de energie şi cu Madison Keys obligată să alerge mai mult şi să lovească din poziţii incomode. În decisiv, Keys şi-a recuperat una dintre armele ei de bază, serviciul, şi părea că poate scăpa uşor în câştigătoare. Ea avea să triumfe, însă nu înainte de a fi chinuită fizic şi psihic de adversara ei. Halep a dat totul pentru a câştiga şi acest set, însă problemele fizice avute la glezna stângă au împiedicat-o să fie la cel mai înalt nivel, astfel că a trebuit să se recunoască învinsă în cele din urmă. Setul I a fost unul fără istoric. Halep a câştigat doar un ghem, cel de 1-1, pe propriul serviciu. Jucătoarea română nu a reuşit să obţină nicio minge de break. Ea a ţinut în echilibru primul ghem al meciului, cu trei egalităţi, în rest Keys a dominat, atât pe propriul serviciu, cât şi la retur, luând setul cu 6-1, în 24 de minute. În total, Halep a câştigat 14 puncte (29, Keys), a reuşit o singură lovitură direct câştigătoare (6, Keys) şi a comis 11 erori neforţate (8, Keys). Simona Halep a început bine setul al doilea. Ea condus cu 2-0, după un break în ghemul secund, dar şi-a pierdut imediat serviciul. A luptat cu ardoare să refacă diferenţa de două ghemuri şi a reuşit, după a cincea minge de rebreak, apoi a ridicat scorul la 4-1. Jucătoarea din SUA nu a cedat şi s-a apropiat la 3-4, cu break în ghemul al şaptelea. A urmat un nou ghem lung, pe serviciul americancei, pe care Halep i l-a smuls adversarei. Fostul lider WTA a închis apoi repede setul, cu seviciul, scor 6-3, după 63 de minute. Românca a avut o statistică mai bună, 3-8, lovituri direct câştigătoare-erori neforţate, faţă de 9-25, Keys. Decisivul a fost un thriller, în care cele două jucătoare au oferit un tenis spectaculos. Keys a revenit la jocul din primul set, conducând cu 3-0 şi 40-0 pe serviciul româncei. În ghemul al patrulea, Halep a salvat în total cinci mingi de break şi a redus diferenţa, scor 1-3. Scenariul era să se repete în ghemul următor, când jucătoarea din Constanţa a condus cu 40-0 pe servicul adversarei, apoi Keys a avut trei ocazii de a face 4-1, însă scorul a devenit 2-3, la a cincea minge de break a româncei. Halep a egalat la 3, după un ghem facil, apoi cele două jucătoare şi-au fructificat serviciul până la 5-4, când Keys a avut o minge de break şi de meci. Halep a anulat-o şi a egalat la 5. Scorul de 40-0 nu a fost unul care să asigure cu certitudine câştigătoarea ghemului în meciul de vineri. La 5-6, Halep a avut 40-0, pe propriul serviciu, încă o minge de 6-6, dar Keys s-a impus în cele din urmă, cu 7-5, după două ore şi două minute, reuşind a doua sa victorie în şapte partide disputate cu sportiva română. Keys va juca în sferturi împotriva compatrioatei ei Venus Williams, locul 65 WTA. Calificarea în optimi este recompensată la turneul american cu un premiu de 30.330 de dolari şi cu 105 puncte WTA. După turneul de la Cincinnati, Halep poate fi întrecută în clasamentul WTA de ucrainenaca Elina Svitolina. Simona Halep a jucat trei finale la Cincinnati, în 2015, 2017 şi 2018, toate pierdute. Anul trecut, ea a fost întrecută în ultimul act de olandeza Kiki Bertens, scor 2-6, 7-6 (6), 6-2. După această competiţie, campiona de la Wimbldon va evolua la ultimul grand slam al anului, US Open, turneu programat între 26 august şi 8 septembrie. (sursa. www.news.ro)