Omar Hayssam ar putea rămâne fără cetăţenia română

 

Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie discută vineri cererea unei structuri de informaţii de retragere a cetăţeniei a lui Omar Hayssam, sirianul fiind dus din arest la sediul instituţiei.Sesizarea privind retragerea cetăţeniei române a lui Omar Hayssam a fost înaintată de o structură de informaţii din cadrul departamentului de siguranţă naţională şi în acest sens comisia din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie analizează solicitarea în mai multe etape. Omar Hayssam a fost adus din arest la sediul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie.

Sesizarea are ca temei articolul 25 din legea 21/1991, potrivit căruia cetăţenia română se poate retrage persoanei care „aflată în străinătate, săvârşeşte fapte deosebit de grave prin care vatămă interesele statului român sau lezează prestigiul României, aflată în străinătate, se înrolează în forţele armate ale unui stat cu care România a rupt relaţiile diplomatice sau cu care este în stare de război, a obţinut cetăţenia română prin mijloace frauduloase, este cunoscută ca având legături cu grupări teroriste sau le-a sprijinit, sub orice formă, ori a săvârşit alte fapte care pun în pericol siguranţa naţională”.

După ce o comisie formată din trei persoane ia o decizie, în condiţiile în care se hotărăşte retragerea cetăţeniei, preşedintele ANC dă un ordin care se trimite către IGPR. Decizia autorităţii poate fi contestată la instanţă.

Omar Hayssam trebuie să execute 23 de ani şi patru luni de închisoare, pedeapsa rezultată în urma contopirii condamnărilor primite în mai multe dosare, în una dintre cauze fiind condamnat pentru terorism.

Omar Hayssam a fost trimis în judecată în 14 octombrie 2005 şi condamnat definitiv, în lipsă, în 20 februarie 2008, la 20 de ani de închisoare pentru implicarea în răpirea jurnaliştilor Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian, în martie 2005, la Bagdad.

În 30 iunie 2006, Hayssam a fugit din România la bordul unei nave. Fuga acestuia a determinat revocarea din funcţii a şefilor SRI, SIE şi DGIPI, Radu Timofte, Gheorghe Fulga şi Virgil Ardelean, dar şi a procurorului general al României Ilie Botoş, în 20 iulie 2006.

Omar Hayssam a fost adus în România în iulie 2013, după şapte ani de la fuga sa din ţară.