În prezenţa primarului Mihai Chirica, în Piaţa agroalimentară Alexandru cel Bun a avut loc vineri, 20 septembrie, inaugurarea primelor POS-uri pentru plata cu cardul a cumpărăturilor făcute la tarabă. Cu această ocazie, au fost puse în funcțiune 15 POS-uri de plată cu cardul bancar, montate la mesele și vitrinele frigorifice ale mai multor producători locali. Proiectul a fost dezvoltat de Mastercard și Asociația Administratorilor de Piețe din România (AAPR), în colaborare cu Patria Bank, și beneficiază de susținerea Primăriei Iași și a Camerei de Comerț și Industrie Iași. „Pot cumpăra un cartof, o ceapă sau un singur morcov, fără să fiu obligat să aștept restul sau să nu am bani mărunți, iar vânzătorul are siguranța că își primește pânâ la ultimul bănuț. Nu avem decât de câștigat. Nostalgia și frumusețea cumpărăturilor de produse proaspete într-o piață țărănească parcă are alt farmec decât coșul de metal și rândul de la casa de marcat din supermarketuri ”, a declarat Mihai Chirica, primarul Municipiului Iași. Introducerea plății cu cardul la Iași vine după ce, la începutul verii, interesul orășenilor pentru cumpărarea de produse agricole cu cardul a fost testat într-un proiect-pilot implementat cu succes în Piața Cibin din Sibiu. „Rezultatele obținute în urma proiectului-pilot implementat în Piața Cibin ne bucură și ne arată, încă o dată, că apetitul românilor pentru plățile electronice a crescut exponențial în ultimii ani, iar dorința producătorilor de a alinia comerțul la standardele europene Smart este din ce în ce mai puternică. Instalarea POS-urilor în piața din Iași vine ca o continuare naturală a acestui demers care, cu timpul, suntem ferm convinși că va reuși să transforme plățile electronice în normalitate”, a precizat, al rânduş său, Cosmin Vladimirescu, Country Manager Mastercard România. „În cele trei luni de când am testat proiectul la Sibiu, numărul de POS-uri montate în piață s-a dublat. Am extins proiectul la a doua piață din Sibiu, unde au fost montate trei aparate. Producătorii sunt mulțumiți că le-au crescut vânzările și că pot folosi aparatul și când vând produse în locuri din afara pieței. Pentru unii dintre ei a devenit un mijloc de economisire pentru că atunci când primeau banii cash, îi cheltuiau,” a spus Teodor Ioan Birț, președintele AAPR. Proiectul își propune alinierea comerțului la standardele europene. Patria Bank a fost cea care l-a implementat. „Proiectul acesta este pentru noi, cei din Patria, unul de suflet, pentru că vine în sprijinul unui segment de clienți în care credem foarte tare: micii antreprenori sau, mai exact, producătorii agricoli. De peste 15 ani suntem alături de producătorii agricoli, pe care nu doar îi finanțăm, ci îi susținem să crească. Ne bucurăm că plata cu cardul la piață a ajuns și la Iași, întrucât numărul de tranzacții realizate cu cardul la POS în piața Cibin, din Sibiu, la producătorii respectivi, a fost mare și este în continuă creștere”, a susținut Laurențiu Dascălu, reprezentant Patria Bank Iași. Studiile europene arată că România este pe ultimul loc la consumul de fructe și legume proaspete, dar că, în același timp, există o preocupare constantă de îmbunătățire a alimentației locuitorilor de la oraș și dorința de comercializare a produselor proprii artizanale din partea producătorilor locali. Despre AAPR Asociația Administratorilor de Piețe din România reunește aproximativ 260 de piețe, cu peste 12.000 de tarabe, din 34 de administrații locale. (E.M.)