Breaking News

Chile este „în război”, a afirmat preşedintele Sebastian Pinera

Chile este „în război”, a afirmat duminică preşedintele Sebastian Pinera, a cărui ţară este zguduită de trei zile de revolte şi jafuri care au făcut şapte morţi, cea mai gravă explozie socială din ultimele decenii, notează AFP.

Pentru a doua noapte consecutiv, o măsură de stare de asediu a fost decretată la Santiago de Chile între orele 19.00 şi 06.00 (22.00-09.00 GMT). Starea de urgenţă este, de asemenea, în vigoare în mai multe regiuni, printre care capitala cu şapte milioane de locuitori. Măsura a fost extinsă duminică seară în mai multe oraşe mari din sudul şi nordul ţării.

„Suntem în război împotriva unui duşman puternic, neînduplecat, care nu respectă nimic şi pe nimeni şi care este pregătit să recurgă la violenţe şi delincvenţă fără nicio limită”, a declarat presei preşedintele Pinera.

Generalul Javier Iturriaga, însărcinat vineri cu siguranţa publică de şeful statului, i-a îndemnat la rândul său pe locuitori să rămână „calmi” şi să nu îşi părăsească locuinţa.

Revoltele au continuat duminică. Între manifestanţi şi poliţie au avut loc altercaţii după-amiază în centrul capitalei, în timp ce în mai multe locuri din Santiago de Chile s-au înregistrat jafuri.

Astfel, cinci persoane şi-au pierdut viaţa în incendiul unei fabrici de îmbrăcăminte devastată de protestatari. „Cinci corpuri au fost găsite în interiorul fabricii din cauza incendiului”, în nordul capitalei, a făcut cunoscut presei locale comandantul pompierilor din Santiago de Chile, Diego Velasquez.

Două persoane au murit în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică în incendiul unui supermagazin de asemenea jefuit de manifestanţi în sudul capitalei, iar a treia a fost rănită, cu arsuri „pe 75% din suprafaţa” corpului, potrivit autorităţilor.

De asemenea, două persoane au fost rănite de gloanţe şi internate în spital în stare „gravă” după un incident cu poliţia în cursul unui jaf, tot în sudul capitalei, potrivit sursei.

Circa 10.000 de poliţişti şi soldaţi au fost desfăşuraţi. Patrulele militare pe străzi sunt o premieră în această ţară după sfârşitul dictaturii generalului Augusto Pinochet (1973-1990).


Foto: (c) RAUL ZAMORA / EPA


Potrivit autorităţilor, 1.492 de persoane au fost arestate, dintre care 644 în capitală şi 848 în restul ţării.

După trei zile de violenţe, centrul capitalei şi al altor mari oraşe, ca Valparaiso şi Concepcion, oferă imagini dezolante: semafoare distruse, resturi de autobuze arse, magazine jefuite şi incendiate.

Mai multe sute de zboruri au fost anulate la aeroportul din Santiago de Chile pe durata stării de asediu. Mii de pasageri s-au găsit blocaţi peste noapte în aeroport.

Manifestaţiile au început vineri pentru a protesta faţă de majorarea preţurilor, de la 800 la 830 de pesos (circa 1,04 euro), la metroul din Santiago de Chile, cea mai întinsă reţea din America de Sud, 140 de kilometri, care transportă zilnic trei milioane de călători.

Preşedintele Pinera a suspendat sâmbătă creşterea, dar manifestaţiile şi violenţele au continuat, pe fondul nemulţumirilor legate de condiţiile social-economice şi inegalităţile din această ţară apreciată pentru stabilitatea sa economică şi politică, dar unde accesul la serviciile medicale şi educaţie ţin aproape exclusiv de serviciul privat.AGERPRES