Purtătorul de cuvânt al ALDE, deputatul Varujan Vosganian, consideră că Pro România, prin refuzul de a susţine învestirea Guvernului Orban, nu mai are aceiaşi adversari politici cu ALDE şi îi conferă „protecţie” premierului demis Viorica Dăncilă.
„Am o simplă întrebare pentru Victor: urmând acelaşi raţionament bizar, înseamnă că el, dacă nu votează Guvernul Orban, o susţine pe Viorica Dăncilă şi se întoarce în PSD?! Ca să fie limpede, noi reconfirmăm, dacă mai era nevoie, că Mircea Diaconu este candidatul nostru pentru funcţia de preşedinte al României. Sperăm că va fi, în turul al doilea, un contracandidat redutabil pentru Klaus Iohannis, ceea ce face ca Viorica Dăncilă să fie acum adversarul nostru în atingerea acestui obiectiv. Nu ştiu dacă mai avem acelaşi candidat la Preşedinţie, că domnul Ponta, se pare, însă, că, în acest moment, prin refuzul său de a susţine formarea noului Guvern şi, în consecinţă, protecţia oferită actualului prim-ministru, se pare că nu mai avem şi aceiaşi adversari politici”, a scris Vosganian, miercuri, pe Facebook.
Deputatul ALDE i-a solicitat lui Ponta să detalieze subiectul referitor la eliminarea cotei unice de impozitare: „Cât despre anul de graţie 2005 când am introdus cota unică, dacă domnul Ponta regretă modelul prealabil al impozitării progresive din timpul guvernării PSD, îi reamintim că impozitarea pesedistă pe cote progresive începea de la 18% şi se încheia la 40%. Îl rugăm pe domnul Ponta să ne spună, pornind de la cota unică actuală de 10%, care sunt categoriile socio-profesionale cărora ar dori să le mărească impozitul pe salariu şi cam la cât”. AGERPRES