POEZIA DE JOI

Imi așez mâna

peste mâna ieșită în cale

ca o umbră prelungită

deasupa zidului care ne desparte

dacă zid s-ar numi

imposibila ta privire

sau poate să fie vorba

doar despre orbirea

strălucirii zâmbetului

scăpat din lesă..

te privesc

fără ca să știu cauza

tremurului cărnii pe mine

ca și cum

vulcanul meu noroios

ar erupe în tot felul de fantezii

cum ar fi

paiajenului cu sânii sub formă de pară

sau zgomotul pândei

sub formă de deget pus la gură

mă ridic mai sus

decât cineva s-ar putea Înălța

cu tot cu Răstignire

pe vârful propriilor sale cuie

bătute dincolo de durerea lumească

și atunci văd cum privirile mele trec

peste acoperișul lumii

din tabliul cașerat pe peretele agenției de turism

în timp ce tu

îți așezai mâna peste mâna ieșită în cale

ca o umbră prelungită

deasupra zidului care ne desparte

zâmbetul nevinovat și pierdut în forfota de afară

din acel sfârșit de joi adus în sala de așteptare a aeroportului

construit doar pentru mine.         

 ADI CRISTI