Fostul candidat independent la alegerile europarlamentare și actual lider al mișcării politice România Mare în Europa, George Simion, îşi lansează la Iași cea de-a doua sa apariție editorială, „Cum i-am cunoscut”. Evenimentul va avea loc vineri, 25 octombrie, la ora 18:00, la Sala Mare a Primăriei Municipiului Iași. Lucrarea reprezintă o radiografie a situației politice, economice și sociale din România ultimilor 30 de ani, prin prisma unor experiențe directe și a unor analize riguroase ale autorului. În volum, George Simion dezvăluie și detalii despre interacțiunile avute cu foști și actuali politicieni români – Klaus Iohannis, Dan Barna, Traian Băsescu sau Ion Iliescu. „Are România noastră viitor? Și dacă da, care este acela? În ce măsură actualul stat România este apărător al națiunii române? Întrebări la care încerc să răspund în această lucrare, scrisă pentru cei grăbiți, care nu au vreme să urce treptele limbajului sobru și, de multe ori, prefăcut”, explică autorul. „Sunt câmpiile noastre și munții, tot ai noștri”, „Cum am crescut”, „O republică mică, condusă de oameni mici”, „Subteranele puterii”, „Marșul Centenarului”, „Renaștem din resturi împrăștiate în istorie”, „Cum a fost în prima luptă”, „UDMR, ciuma verde: cum era să fiu omorât”, „Cât de libere sunt niște alegeri „democratice”?”, „Românii din exil”, „Viziune” și „Ce avem de făcut? LUPTA!” sunt cele 12 capitole ale volumului semnat de George Simion. George Simion (n. 1986, Focșani) este istoric, antreprenor, scriitor, fondator și președinte al Platformei Unioniste Acțiunea 2012 (2011-2019), cofondator al Alianței pentru Centenar (2017) și lider al mișcării politice „România Mare în Europa”. (E.M.)