ANM a emis o informare meteorologică de ploi moderate cantitativ

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteorologică de ploi moderate cantitativ şi manifestări de instabilitate atmosferică, valabilă de joi, ora 15:00, până luni, la ora 10:00.

Potrivit meteorologilor, în intervalul menţionat va ploua temporar în toate regiunile şi vor fi mai ales averse, însoţite de descărcări electrice, mai însemnate cantitativ în sud-vestul, sudul şi sud-estul ţării. La munte vor predomina ploile, favorizând topirea stratului de zăpadă, în special în Munţii Banatului, în Carpaţii Meridionali şi Carpaţii de Curbură.

Cantităţile de apă vor depăşi local – în perioade scurte de timp sau prin acumulare în intervale de 24 de ore – 15-20 litri/mp, iar izolat, mai ales în Oltenia, Muntenia şi zonele montane aferente, 30-40 l/mp.AGERPRES