VAI DE MAMELE NOASTRE, PRIETENE CU MAMELE LOR

Indiferent de ceea ce se va întâmplă pe scena politică a țării în timpul în care PNL face joc de gleznă înainte de a se arunca în maratonul anului electoral 2020, de această dată în postura celui care trebuie să găsească soluții pentru țară și nu pentru el, a celui care va fi ținta atacurilor și nu va mai avea el loja centrală în piețele publice ale țării, suntem din ce în ce mai liniștiți că totul din jurul nostru încearcă să mimeze Apocalipsa.
Acest tip de dezastru începe să fie prefigurat în audierile miniștrilor, unde dincolo de spectacolul întreținut, trebuie să recunoaştem, de PSD, ies la iveală carențe șocante în pretinsul profesionalism a celor garantați de primul ministru desemnat Ludovic Orban. Chiar dacă din opt miniștri audiați doar unul nu a primit avizul Comisiei de Buget Finanțe, Florin Cîțu, trebuie să amendăm atât spectacolul, pe fond penibil, al celor care au luat cuvântul, au pus întrebări sau pur și simplu au făcut comentarii grobiene, demonstrând astfel valoarea intelectuală a celor care au fost trimiși în Parlamentul României să-i reprezinte, să facă legile necesare pasului înainte.
Nu voi ezita să dau un decupaj din ”războiul” PSD cu PNL, prin actorii săi principali: Eugen Teodorovici, ministru de Finanțe din Guvernul demis și Florin Cîțu, ministrul de Finanțe din Guvernul Ludovic Orban, aflat în derularea porcedurilor de audiere a miniștrilor propuși de Ludovic Orban.
Florin Cîțu, propunerea PNL pentru ministerul Finanțelor a declarat la audierea din comisiile de specialitate că obiectivul său principal este eradicarea sărăciei. Prima măsură pe care o va lua este legată de rectificarea bugetară și de încadrarea în ținta de deficit. De asemenea, Cîțu susține că va elimina supra impozitarea contractelor part-time și a TVA-ului defalcat. „Vom lăsa agenții economici să aleagă dacă vor impozit pe venit sau pe profit”, a declarat Cîțu. Audierea în comisie a fost de mai multe ori întreruptă de actualul ministru interimar al Finanțelor, Eugen Teodorovici, care i-a reproşat lui Cîțu că citește de pe foaie și a vociferat inclusiv în momentul în care colegii săi încercau să pună întrebări ministrului desemnat.
Florin Cîţu a primit aviz negativ în comisii după un vot strâns: 19 voturi pentru și 19 voturi împotrivă. Pentru un aviz pozitiv era nevoie ca cel puțin 20 de parlamentari să voteze în favoarea lui Cîțu. Avizul comisiei de buget finanțe este unul consultativ.
Ședința a fost una tensionată, cu multe momente în care parlamentarii s-au certat între ei. Cel mai vocal a fost actualul ministru demis al Finanțelor, Eugen Teodorovici. 
Florin Cîțu a declarat la audieri că nu va crește taxele și impozitele și că orice reformă în sistemul pensiilor nu va afecta pensiile militarilor. De asemenea, acesta a susținut că vrea reducerea finanțării partidelor.
„Guvernul Orban este un guvern de tranziție. România intră într-o nouă etapă. Una liberală. Pentru mine, Florin Cîțu, există un singur obiectiv: eradicarea sărăciei din România. O economie liberală poate face acest lucru, poate asigura bunăstarea tuturor cetățenilor României. Există două seturi de măsuri: pe termen scurt și pe termen mediu și lung. Și prima se refera la rectificarea bugetară. Avem doar datele pentru luna august, așteptăm datele în perioada următoare. Decizia este de a respecta tratatele cu Comisia Europeană și recomandările pentru a evita orice procedură de infigement pentru deficit bugetar. Procedura de infrigement înseamnă o scădere a ratingului de țară și dobânzi mai mari. Va ridica semne de întrebare din partea partenerilor noștri instituționali dar și ne instituţionali”, și-a început Cîțu prezentarea. 
„Noroc că i-a capsat pagina, că altfel nu știa ce citește”, a fost remarca lui Teodorovici.
Liberalii i-au cerut lui Teodorovici și președintelui de ședință să respecte procedura audierilor și să se înscrie la cuvânt. „Domnul Teodorovici trebuie să ceară cuvântul dacă vrea să vorbească”, a cerut liberalul Dan Vâlceanu. 
„Domnul Teodorovici este pleonasm, v-am mai spus”, a fost replica lui Teodorovici.
„Ia, măi Dane, pastilele!”, a vociferat și deputatul PSD, Cătălin Rădulescu
În cadrul audierilor, Cîțu a prezentat câteva dintre măsurile pe care le are în vedere. 
„Îmi iau angajamentul că voi face tot ce pot să revigorez, împreună cu guvernatorul BNR și BNR, Comisia comună româno-rusă care are ca obiectiv repatrierea tezaurului din Rusia. Cred că miniștrii de Finanțe de până acum nu au făcut suficient. Vom elimina supra impozitarea contractelor part-time, vom elimina complet TVA defalcat. Vom lăsa agenții economici să aleagă dacă vor impozit pe venit sau pe profit. Mă voi lupta cu toate puterile ca nici un cetățean român să nu-și piardă drepturile deja câștigate. Vom avea criterii de performanță la construirea acestui buget. La apărare vor fi cei 2% alocați, dacă e posibil chiar mai mult. La educație avem o promisiune de a merge către 6%, ca preferință personală vă spun că ar trebui să meargă și spre investiții, nu doar salarii. Deja la Ministerul Finanțelor există o schiță de buget pentru 2020, o vom lua ca bază pentru propunerea noastră de buget”, a declarat Cîțu.
La așa oameni de stat, așa țară! Din nou și din nou, vai de mamele noastre care au fost prietene cu mamele lor!
ADI CRISTI