„Anul acesta sărbătorim 75 de ani de la înfiinţarea NATO şi 20 de ani de când România a devenit membră a familiei Aliate. Unitatea şi solidaritatea sunt principiile fundamentale pe care a fost construită Alianţa Nord-Atlantică. De la anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia, în anul 2014, misiunile consolidate de poliţie aeriană din România au fost esenţiale pentru postura de descurajare şi apărare regională a aliaţilor. Importanţa desfăşurării avioanelor de luptă din forţele aeriene aliate, pe bază rotaţională, menite să completeze capacităţile proprii de poliţie aeriană a României, a fost reconfirmată după 24 februarie 2022”, a spus ministrul Apărării Naţionale, citat într-un comunicat de presă transmis de MApN.
Ministrul Tîlvăr a salutat revenirea în România a partenerului strategic al ţării noastre, Marea Britanie şi a prestigioaselor sale Forţe Aeriene Regale.
„Aceasta este o demonstraţie clară a voinţei colective a partenerilor din NATO de a lucra împreună sub umbrela celei mai mari alianţe de apărare”, a declarat Angel Tîlvăr în cadrul ceremoniei, adăugând că „România rămâne pregătită, împreună cu aliaţii din NATO, pentru a răspunde noilor provocări de securitate din regiunea Mării Negre.”
El a mulţumit, deopotrivă, militarilor britanici şi români pentru modul în care îşi execută misiunile „de securizare a cerului României şi, implicit, pe cel al NATO” şi a apreciat că aceştia, împreună cu partenerii spanioli care se află, în prezent, în ţara noastră, „demonstrează abordarea de tip 360 de grade a NATO pentru apărarea cerului aliaţilor, de la vest la est, şi de la Marea Baltică la Marea Neagră”.
În final, ministrul Tîlvăr le-a urat tuturor misiune fructuoasă şi a concluzionat că „împreună rămânem vigilenţi, pregătiţi şi solidari pentru a răspunde noilor provocări de securitate”.
Ceremonia a avut loc în prezenţa şefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, a ambasadorului Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord la Bucureşti, reprezentanţilor Centrului NATO de Operaţii Aeriene (CAOC) Torrejon, ai Forţelor Aeriene Regale Britanice şi a locţiitorului şefului Statului Major al Forţelor Aeriene Române.
Detaşamentul britanic, format din aproximativ 220 de militari (piloţi şi personal tehnic) şi şase aeronave Eurofighter Typhoon execută, timp de patru luni, împreună cu militari ai Forţelor Aeriene Române, misiuni de Poliţie Aeriană Întărită (Enhanced Air Policing) sub comandă NATO.
Aceasta este a cincea rotaţie la Mihail Kogălniceanu a Forţelor Aeriene Regale Britanice, după cele executate în 2017, 2018, 2021 şi 2022.
Misiunile de poliţie aeriană desfăşurate în comun contribuie la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi descurajare, precum şi la consolidarea interoperabilităţii între Forţele Aeriene Române şi Forţele Aeriene Regale Britanice. AGERPRES