Șeful statului Igor Dodon îi invită pe deputații din fracțiunile PAS și Platforma DA ale Blocului ACUM la discuții separate, mîine, la Parlament. Dodon zice că mîine-dimineață, la ora 10.00, se va întîlni cu deputații din fracțiunea PSRM, la ora 11.00 îi invită la discuții pe cei din fracțiunea PAS, iar la 12.00, pe cei din fracțiunea Platforma Da. Președintele a ținut să precizeze că-i cheamă la discuții doar pe deputații din cele două fracțiuni, nu și pe miniștri, făcînd aluzie la faptul că Andrei Năstase, liderul Platformei DA, nu este binevenit la acest dialog, în condițiile în care anterior Dodon a zis că nu se va mai așeza cu Năstase la aceeași masă. „Vrem să păstrăm această majoritate parlamentară, vrem să păstrăm acest Guvern pentru că noi considerăm că este o șansă pentru Republica Moldova. În același timp, colegii socialiști în niciun caz nu acceptă inițiative care contravin Constituției în opinia lor și acelor înțelegeri stipulate în acordul semnat dintre PSRM și ACUM. Noi susținem reforma Justiției, susținem reforma Procuraturii, dar atunci cînd se încearcă să se subordoneze politic unei persoane, lider de partid cu funcție importantă în stat, cred că acest lucru nu este tocmai bun”, a declarat Igor Dodon după ședința de azi de la sediul PSRM. (sursa: www.noi.md)