Discuțiile dintre autoritățile de la Kiev și echipa de experți de la Fondul Monetar Internațional, a cărei vizită trebuia să se încheie la data de 29 ianuarie, se vor prelungi cel puțin până la finele săptămânii următoare, informează joi Reuters și AFP.
‘Acest gen de discuții necesită timp. Nu este nimic neobișnuit’, a declarat pentru AFP o sursă din apropierea negocierilor. ‘Misiunea FMI își continuă vizita la Kiev’, a declarat, la rândul său, un purtător de cuvânt de la Banca Centrală a Ucrainei, fără a oferi însă detalii cu privire la cât de mult se vor prelungi discuțiile. Ucraina depinde de un acord de împrumut în valoare de 17 miliarde de dolari convenit cu Fondul Monetar Internațional însă unii economiști sunt de părere că Kievul ar avea nevoie de ajutoare suplimentare în valoare de 15 miliarde de dolari pentru a face față crizei economice provocate de luptele cu rebelii pro-ruși din estul țării. Directorul general al FMI, Christine Lagarde, a declarat recent la Forumul de la Davos că este în favoarea unui program mai mare pentru Ucraina, în schimbul unor reforme structurale. Războiul cu separatiștii pro-ruși a provocat o contracție a Produsului Intern Brut al Ucrainei de 7,5% în timp ce valoarea monedei naționale a Ucrainei s-a prăbușit iar rezervele valutare sunt la un nivel critic. Agențiile de rating și economiștii avertizează că datoria suverană a Ucrainei va trebui renegociată pentru a se asigura că țara nu intră în incapacitate de plată.