Preşedintele executiv al PSD, Eugen Teodorovici, îi solicită demisia ministrului Finanţelor, Florin Cîţu, invocând faptul că acesta ar fi „sabotat” cursul de schimb şi „a avut întâlniri ascunse cu reprezentanţii instituţiilor financiare internaţionale”.
„Motivul pentru care cer demisia domnului Cîţu este unul cât se poate de simplu: pentru că a sabotat cursul de schimb (…), leul fiind la un minim istoric, ceea ce se traduce foarte clar în creşteri de facturi, rate bancare. Şi pentru că a avut întâlniri ascunse cu reprezentanţii instituţiilor financiare internaţionale, despre care nu a informat românii şi nu ne-a spus ce a vorbit şi ce a promis în numele statului român. Mai mult decât atât, actualul ministru al finanţelor se lăuda că va adopta în primele 24 de ore de la învestire 25 de măsuri ‘benefice’ pentru mediul de afaceri şi realitatea îl contrazice, din nou! Niciuna din acele măsuri anunţate cu surle şi trâmbiţe nu se regăseşte în economie, deci … încă o minciună!”, a scris Teodorovici, marţi, pe Facebook.
El a precizat că, în cazul în care Cîţu nu va demisiona în 48 de ore, îl somează pe premierul Ludovic Orban să-l demită.
Senatorul PSD a reluat invitaţia adresată premierului Orban şi ministrului Cîţu de a avea o dezbatere publică despre economia României şi despre finanţele publice. AGERPRES