Ministerul Sănătăţii a pus în dezbatere publică un proiect de hotărâre care prevede reorganizarea instituţiei în vederea creşterii capacităţii administrative a MS.
Potrivit proiectului, în îndeplinirea atribuţiilor sale, ministrul Sănătăţii va fi ajutat de 4 secretari de stat, 1 subsecretar de stat, un secretar general şi de 2 secretari generali adjuncţi. Până acum existau 5 funcţii de secretar de stat şi 2 de subsecretar de stat.
Numărul maxim de posturi din cadrul Ministerului Sănătăţii va fi, conform proiectului, de 380, exclusiv demnitarii şi posturile aferente Cabinetului ministrului, fiind incluse şi posturile aferente cabinetelor secretarilor de stat.
Numărul maxim de posturi în Ministerul Sănătăţii este, în prezent, de 384, exclusiv demnitarii şi posturile aferente Cabinetului ministrului, din care 10 aferente Unităţii de Management al Proiectului Băncii Mondiale şi 16 posturi, pe perioadă determinată, pentru monitorizare, implementare, realizare proiecte spitale regionale.
„Pentru îmbunătăţirea activităţii la nivelul Ministerului Sănătăţii, prin reorganizarea unor structuri din cadrul acestuia, precum şi prin regândirea competenţelor acestora, în vederea îndeplinirii funcţiilor şi atribuţiilor în condiţii optime şi eficiente, se intenţionează o creştere a capacităţii administrative a ministerului. De asemenea, necesitatea înfiinţării unor noi structuri, prin reorganizare şi/sau desfiinţarea unora dintre structurile existente, este dată şi de complexitatea actuală a domeniilor de activitate, de existenţa unui management defectuos la nivelul instituţiei, generat şi de structura organizatorică existentă. (…) Prin reorganizarea instituţiei se propun o serie de modificări aduse structurii organizatorice, prin înfiinţarea unor structuri noi ca urmare a reorganizării/desfiinţării unora din cele existente, fără a modifica numărul de funcţii publice existente la nivelul instituţiei. (…) Totodată, prin desfiinţarea unui post de secretar de stat numărul total al posturilor din cadrul Ministerului Sănătăţii se reduce cu cele 4 posturi aferente cabinetului secretarului de stat, respectiv la 380 de posturi”, se arată în nota de fundamentare a proiectului. AGERPRES