Partidul Fidesz aflat la guvernare în Ungaria ar putea părăsi Partidul Popular European după ce a primit semnale amestecate în legătură cu intenţiile PPE după suspendarea formaţiunii din grup, a declarat vineri premierul Viktor Orban, potrivit Reuters.
PPE a suspendat Fidesz în martie din cauza îngrijorării privind campaniile populiste anti-imigraţie ale lui Orban şi a erodării statului de drept, a libertăţii presei şi a drepturilor minorităţilor sub conducerea sa. Fidesz nu a fost invitat la reuniunea PPE din această săptămână din Croaţia.
PPE a precizat că va trimite o comisie specială pentru a analiza situaţia din Ungaria şi pentru a decide dacă va menţine Fidesz în rândurile sale, un proces în legătură cu care noul lider al popularilor europeni, Donald Tusk, se aşteaptă să fie încheiat până la sfârşitul lunii ianuarie.
Într-un interviu acord vineri postului naţional de radio din Ungaria, Orban a spus că Fidesz îşi va menţine suspendarea din PPE. „Aşteptăm PPE să îşi clarifice viziunile şi planurile şi apoi vom lua şi noi o decizie”, a afirmat el.
Într-un discurs susţinut la congresul PPE de la Zagreb, Tusk nu l-a numit pe Orban, dar a spus că PPE este hotărât să combată populismul manipulator şi ştirile false.
„Trebuie să oprim acest lucruri”, a spus Tusk, care îşi încheie mandatul de preşedinte al Consiliului European. „Într-o luptă politică, adevărul şi decenţa nu pot fi complet neputincioase împotriva ştirilor false, manipulării şi urii”, a adăugat el.
Tusk este un fost premier de centru-dreapta al Poloniei din partea formaţiunii politice Platforma Civică. El a demisionat în 2014 pentru a deveni preşedinte al Consiliului European, iar Platforma Civică a fost învinsă un an mai târziu de partidul naţionalist de dreapta Lege şi Justiţie (PiS), o formaţiune aflată de atunci la guvernare la Varşovia şi aliată a lui Orban.
„Nu vom sacrifica valori precum libertăţile civice, statul de drept şi decenţa în spaţiul public pe altarul securităţii şi ordinii. Cine nu poate să accepte asta se plasează, de facto, în afara familiei noastre politice (PPE)”, a afirmat Tusk.
Orban este un ‘iliberal’ autoproclamat, iar printre cele mai controversate măsuri ale sale s-au numărat construirea unui gard de sârmă ghimpată împotriva migranţilor de-a lungul graniţei Ungariei cu Serbia şi folosirea de campanii cu panouri stradale şi a unei retorici constante anti-imigraţie.
Întrebat despre afirmaţiile lui Tusk, Orban a spus că PPE a devenit o victimă a derivei de stânga, lucru pe care Tusk trebuie să îl oprească, pentru că altfel Fidesz va părăsi acest grup politic european.AGERPRES