DAR CU PALAS CUM RĂMÂNE

Din nou despre PALAS. Nu aș fi crezut că mai există cineva în acest oraș, cel puțin, care să se mai îndoiască de beneficiile pe care acest retail le poate aduce Iașului. O continuare a fabulosului proiect nu ar trebui să fie decât un motiv în plus de interes, de noi angajamente pentru binele Iașului, ajuns între timp un puternic oraș european, ridicându-se de pe malurile Balhuiului înspre interesul real al Europei de Vest.
PALAS a reușit să facă ceea ce alții nu au reușit. A reușit să construiască la marginea Europei occidentale a unui pol de interese din ce în ce mai căutat, datorită căruia România a început să conteze, să fie luată în seamă de cancelariile europene. S-a dovedit astfel că România cu un imens potențial, suferea de o precară imagine. Încă ne mai obsedau proiecţiile satelor românești, de consistența localităților feudale, medievale, în care timpul parcă încremenise, astfel încât nici măcar praful de pe drumul de pământ nu se mai ridica, nici măcar la nivelul firului de iarbă de pe margini.
Aceasta era România în care s-a articulat acest curajos proiect ce avea să devină peste numai doi ani începutul deșteptării curajului la moldoveni, cu un potenţial crescut pentru ieșeni, de a fi ceea ce doar în vis mai era posibilă această ”aroganţă”, oraș 100% european.
Proiectul PALAS și-a verificat consistența sa funcțională de inimă a orașului, de forță motrice care a început să miște lucrurile, să ne scoată dintr-o nefirească izolare și înapoiere, gândind la forța intelectuală și culturală a ieșeanului, de la academician la locuitorul de rând, din cartiere muncitorești. Chiar dacă PALAS poate fi considerat o majoră provocare, o dictare pentru sacrificiul în beneficiul orașului, ce nu poate fi exclusă, așa cum dezbaterea publică, a devenit proba prin care simplul cetățean nu a fost devorat de proiect, ci, din contra, el a fost asus în centrul atenției, el face parte din interesul major al celor bănuiți pe nedrept că ar imagina victime colaterală a măreției proiectului, construindu-se artificial acea minoritate condamnată să sufere într-o totală părăsire și ignorare.
Iașul, timp de șapte ani, s-a prezentat cu o nouă carte de vizită, pusă la dispoziție de această impresionantă dezvoltare numită PALAS, reprezentare ce a asigurat orașului o repoziționare în preferințele celor care au început să aleagă destinația turistică sau de afaceri pe direcția Iași – PALAS.
Acum a venit timpul continuării proiectului, a definitivării întregului concept, fără ca să ni se pară ceva banal, ceva ușor, ceva la îndemâna tuturor, pe un entuziasm pe care nimeni nu şi-l poate imagina, cu atât mai mult cu cât, de această data, se impune o analiză asupra primei etape, a modului în care investitorul a reușit să se achite de toate promisiunile făcute. Nu cred că Grupul de firme IULIUS nu și-a făcut datoria, chiar dacă a fost nevoit să propună câteva amendamente la proiectul inițial, amendamente dictate nu de cai verzi pe pereți, cât mai ales de impasurile la care a ajuns în anumite momente, de regulă cele furnizate de contestatarii de atunci, adunați precum scursurile la gurile de canal. Pe aceşti venetici nu a fost greu să-i învingi, cu atât mai mult cu cât în structurile lor profunde nu s-a găsit nimic, în afara dușmăniei și a răutăților gratuite.
Acum, căci și acum s-au prezentat o serie de noi contestatari, la prima dezbatere publică în care s-a supus prezentării și observațiilor extinderea PALAS 2 (greșit cred eu organizată), ”opozanții” nu mai erau din rândul celor care ar acuza pe dezvoltatorul imobiliar pentru că le-a furat afacerea (la care se gândiseră și ei în baie sau pe când lăsa același teren în paragină, după vreo trei ani de concesiune), ci pur și simplu contestatarii de azi nu doresc decât minima protecție a proprietății lor abuzate de noua extindere. Doresc explicații și soluții în care pe lângă o minima pierdere de confort, să existe și o majoră reparație, care să le plătească statutul lor de minoritate afectată în folosul majorității celor care au capacitatea și dispoziția de a savura noile beneficii pe care PALAS 2 le adaugă conceptului iniţial, pe care astăzi are capacitatea de a-l repara, de a-l îmbunătăți, în conformitate cu PUZ-ul după care primul PALAS a fost construit.
În sala de dezbatere a Primăriei s-au mai infiltrat și acei ”protestatari de profesie”, hastagiști de meserie, un instrument dezarticulat de produs zgomote, de întreținut vacarmul și capcanele în care nu au ezitat să cadă sau să se arunce locuitorii acelor blocuri de proprietari, sacrificate de arhitecți, dar care au fost redescoperiți, fiind supuși unei grabnice reevaluări.
Poate astfel s-a explica (dacă o bădărănie se mai poate explica și scuza), reacția prof.univ.dr. Mihai Dinu Gheorghiu, una din victimele colaterale care ajunge surexcitat să propună declanșarea războiul între dezvoltatori și ei, păgubiții! Evident că limbajul nu are nimic în comun cu statutul său de personaj academic, așa cum nici instigarea la violență nu cadrează cu formația sa intelectuală.
Oricum, chiar dacă s-a pierdut din vedere (de către un public hăituit și grăbit să-și spună oful său), caracterul acestei prime dezbateri, acela de prezentare a proiectului și de culegere de observații în vederea armonizării tuturor intereselor părților, într-un final sala a răsuflat ușurată în momentul în care a fost convinsă că astăzi nu se ia nici o decizie care să le ascundă soarele!
Dacă locatarii aceștia pot fi considerați părți interesate, ceilalți participanți, puși doar pe strigăte și chiuituri, în sala în care Regele Ferdinand a semnat actele României pe timpul Primului Război Mondial, au dat din nou dovada mârlănismului la români, în vremuri de mare dușmănie și de mare prostie pe care poporul român este obligat să le gestioneze, mai ales ca luptă politică caducă și iluzorie.
În urma acestei dezbateri a rămas un semn de întrebare și unul de mirare, numai bune de folosit după fraza: ”Dar cu PALAS cum rămâne?!”
ADI CRISTI