Vineri, 13 decembrie, de la ora 20.00, la Cinema „Ateneu” va avea loc premiera de gală a filmului „Cardinalul”, în regia lui Nicolae Mărgineanu. Pelicula prezintă secvențe din viața episcopului greco-catolic Iuliu Hossu, câteva scene de la Marea Unire, dar și perioada încercării convertirii forțate în penitenciarul Sighet. Rolul lui Iuliu Hossu este jucat de actorul Radu Botar, iar alături de el joacă Ioan Andrei Ionescu, Richard Bovnoczki, Radu Bânzaru, Maria Ploae, Cristian Iacob, Mircea Andreescu, Ovidiu Crișan, Remus Mărgineanu, Bogdan Nechifor. „În filmul Cardinalul, inspirat din viața episcopului greco-catolic Iuliu Hossu am avut ocazia să urmăresc un destin exemplar, de la crainic al Marii Uniri din decembrie 1918, la penitenciarul de exterminare din Sighet, numit și „temnița elitelor”, unde mulți dintre cei închiși, înalți demnitari sau prelați uniți, au plătit cu viața. Au urmat apoi pentru Iuliu Hossu 15 ani în domiciliu forțat până la moartea sa de martir al neamului. Un om a cărui conștiință nu a putut fi înfrântă. Și nu numai el, ci și colegii săi de suferință, preoții care au răbdat închisoarea cu smerenie și demnitate. Constatase cineva, dintre cei care studiaseră dosarul înaintat la Vatican în vederea recunoașterii martiriului, că au fost 12 episcopi greco-catolici întemnițați în România și nu a trădat niciunul dintre ei. Frumoasă remarcă! Cred că în peisajul atât de divers al filmului românesc este bine să existe şi un film închinat acestor martiri ai neamului. O istorie încă ignorată şi pe care, din păcate, unii o vor uitată”, declară regizorul Nicolae Mărgineanu. Filmul a fost realizat de Ager Film, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, iar filmările au avut loc în Memorialul Sighet, Penitenciarul Jilava, fostul penitenciar Doftana și alte locații, timp de 20 de zile. În cadrul premierei de gală de la Iaşi va participa și o parte din echipa filmului. Biletele pot fia chiziţionate de pe www.cinemaiasi.ro/film/cardinalul/ sau direct de la casieria Ateneului. Prețul unui bilet este de 12 lei. (E.M.)