Cod galben de vânt puternic în 10 judeţe, pe parcursul zilei de miercuri

Zece judeţe din Moldova, nordul Dobrogei şi nord-estul Munteniei sunt vizate, miercuri, de o atenţionare Cod galben de vânt puternic.

În intervalul orar 10:00 – 20:00, în aceste regiuni vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 55 – 60 km/h, iar pe arii restrânse rafalele vor depăşi 65 – 70 km/h.

Judeţele vizate de avertizarea Cod galben sunt Bacău, Brăila, Botoşani, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Suceava, Tulcea, Vrancea şi Vaslui.

Pe de altă parte, la nivelul întregii ţări este valabilă o informare de vreme rece până joi dimineaţa. AGERPRES