Justiţia britanică a condamnat luni la închisoare pe viaţă un bărbat indonezian descris ca „cel mai mare delicvent sexual” din Regatul Unit pentru violarea a zeci de bărbaţi drogaţi la ieşirea din cluburi de noapte, relatează DPA, AFP şi Reuters.
În vârstă de 36 de ani, Reynhard Sinaga, student indonezian în Marea Britanie, a fost găsit vinovat de violuri, tentative de viol şi agresiuni sexuale comise asupra a 48 de bărbaţi între 2015 şi 2017 de către un tribunal din Manchester, în nord-vestul Angliei, a transmis parchetul într-un comunicat.
Poliţia estimează însă că numărul victimelor sale se ridică la aproape 200.
Conform sentinţei, el nu are dreptul de a solicita eliberarea condiţionată decât după ispăşirea a 30 de ani de închisoare.
Reynhard Sinaga ieşea în oraş, în centrul Manchesterului, la primele ore ale dimineţii pentru a găsi tineri beţi care ieşeau din cluburi de noapte, pe care îi aborda oferindu-le un loc de dormit sau mai mult alcool. Odată ce îi ducea în locuinţa sa, el le dădea sedative, ‘probabil GHB’ (acidul gama hidroxibutiric, cunoscut ca ecstasy lichid), şi îi viola în timp ce aceştia erau inconştienţi, filmând incidentele cu telefonul său mobil.
Este cel mai mare proces pentru viol înregistrat vreodată în Marea Britanie. Autorităţile cred că el a atacat în jur de 195 de bărbaţi şi spun că încă nu au putut să identifice 70 dintre victime.
Majoritatea bărbaţilor care cădea victime plecau din apartamentul lui Sinaga fără să ştie că au fost violaţi, deşi uneori el le păstra portofelele sau ceasurile ca trofee.
El a fost denunţat de una dintre victimele sale, un tânăr de 18 ani care s-a trezit în timpul violului, i-a luat telefonul agresorului, a fugit şi s-a dus la poliţie.
În timpul investigaţiilor, forţele de ordine au găsit înregistrări cu faptele sale care echivalează cu 250 de DVD-uri, un caz având ca durată filmată opt ore.
Sinaga a susţinut în timpul procesului că aceşti bărbaţi îl ajutau să îşi satisfacă o fantezie sexuală prefăcându-se morţi în timpul sexului. Însă procurorii au spus că afirmaţia sa este ‘absurdă’, din moment ce în unele înregistrări victime puteau fi auzite sforăind.
Anunţând verdictul, judecătoarea Suzanne Goddard a insistat că el ataca „tineri bărbaţi care veneau în oraş dorind doar să petreacă o seară plăcută cu prietenii”. „Una dintre victime v-a descris drept un monstru. Dimensiunea şi enormitatea faptelor dvs. confirmă o astfel de descriere”, a adăugat ea.
Agresorul trăia în centrul oraşului Manchester de peste un deceniu, studiind la diferite universităţi, conform agenţiei britanice de presă PA.
Reynhard Sinaga, un homosexual care arată mai tânăr decât cei 36 de ani ai săi, ar fi avut un grup restrâns de prieteni care îl considerau a fi prietenos şi bun la suflet.
Născut în provincia Jambi din Indonezia, într-o familie relativ înstărită, Sinaga a ajuns în Marea Britanie în 2007 cu o viză de student finanţată de părinţii săi şi a rămas în Regatul Unit cu acest statut pentru următorii zece ani.
Sinaga a absolvit Universitatea din Manchester în 2009 cu un master în planificare urbană şi în 2011 cu un alt master în sociologie.
Din 2012, făcea naveta la Universitatea din Leeds ca parte a studiilor sale de doctorat. El lucra la o teză intitulată ‘Sexualitatea şi transnaţionalismul cotidian. Bărbaţii gay şi bisexuali sud-asiatici în Manchester’.
În iunie 2017, el a fost suspendat de la universitate imediat după ce a fost arestat, iar statutul său de student a fost oficial anulat în urma condamnării.
Poliţia din Manchester a spus că nu există niciun indiciu că cercetarea sa a fost folosită ca bază pentru faptele sale.AGERPRES