Premierul Ion Chicu a adresat felicitări Președintelui Guvernului Spaniei

Chişinău, 10 ian. /MOLDPRES/. Premierul Ion Chicu l-a felicitat pe Pedro Sánchez cu prilejul învestirii în funcția de Președinte al Guvernului Regatului Spaniei, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a executivului.

În mesajul semnat de prim-ministrul Republicii Moldova se menționează:

”Excelență,

În numele Guvernului Republicii Moldova și al meu personal, țin să vă adresez cele mai sincere felicitări cu ocazia învestirii în funcția de Președinte al Guvernului Regatului Spaniei, dorindu-vă mult succes și determinare în realizarea misiunii Dumneavoastră de înaltă responsabilitate.

Folosesc acest prilej pentru a reînnoi disponibilitatea noastră de a consolida relațiile de prietenie și cooperare existente între cele două state. Sunt ferm convins că dialogul nostru bilateral, bazat pe încredere și susținere reciprocă, va cunoaște noi perspective de dezvoltare în spiritul progresului și spre beneficiul popoarelor noastre.

Reiterând felicitările cordiale împreună cu urările de prosperitate şi bunăstare, vă rog să acceptaţi, Excelenţă, expresia înaltei mele consideraţii”.