Dan Barna: Alegerile anticipate sunt singura soluţie care poate conduce la crearea unei majorităţi „reformiste” în Parlament

Play

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat vineri că alegerile anticipate sunt singura soluţie care poate conduce la crearea unei majorităţi „reformiste” în Parlament, „care să reflecte dorinţa românilor de a ieşi rapid din ambiguitatea actuală”.

„Încă de la mijlocul anului trecut, am spus că, în actuala configuraţie parlamentară, o majoritate reformistă este imposibil de construit. De aceea, alegerile anticipate sunt singura soluţie care poate conduce la crearea unei astfel de majorităţi care să reflecte dorinţa românilor de a ieşi rapid din ambiguitatea actuală. Salut, în acest context, faptul că preşedintele şi premierul s-au pus de acord pe acest subiect şi au o opinie comună cu a noastră. România are urgent nevoie de un Parlament care să contribuie la buna guvernare, nu să o împiedice”, a scris Barna, pe Facebook.

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat joi că alegerile anticipate sunt posibile. „Eu cred că sunt posibile şi mă voi implica pentru a promova conceptul de alegeri anticipate. Da, îmi doresc alegeri anticipate”, a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

Premierul Ludovic Orban a anunţat, vineri, că a hotărât împreună cu preşedintele Klaus Iohannis că pentru România cel mai bine este să fie organizate alegeri anticipate. AGERPRES