Peste 200 de spitale din România nu au raportat evenimente adverse asociate asistenţei medicale

5.879 de incidente din timpul asistenţei medicale au fost raportate anul trecut de către spitalele din Româna la Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS). Din cele 635 de unități sanitare cu paturi înregistrate în sistemul informatic în CAPESARO al ANMCS, doar 256 unități au raportat EAAAM (evenimente adverse asociate asistenței medicale). 209 spitale nu raportat nimic în componenta de monitorizare a EAAAM, iar 170 au declarat lipsa acestor evenimente adverse. ,,Nu există practică medicală fără eșecuri. Cei care declară că nu au evenimente adverse, îi rugăm să ne arate indicatorii de alertă sau global trigger tools, cum îî numim noi. Probabilitatea de-a nu fi avut evenimente adverse este zero”, a declarat dr. Vasile Cepoi preşedintele instituţiei. Potrivit situației ANMCS, 50,08% dintre evenimentele adverse asociate asistenţei medicale au avut drept cauze: nerespectarea măsurilor universale şi specifice de prevenire şi combatere a infecţiilor asociate asistenţei medicale, 19,34% erori în utilizarea medicamentelor, 14,17% căderi ale pacienților, 3,84% tehnici eronate în efectuarea manevrelor invazive, 3,84% nerespectarea procedurilor şi sau a reglementărilor, erori de diagnostic şi tratament – 2,04%, 1,76% erori de investigare, 1,48% disfuncţionalităţi şi defecţiuni ale aparaturii şi dispozitivelor medicale, 1,36% erori cauzate de lipsa de posibilităţi de investigare adecvată, 1,04% absenţa procedurilor şi sau reglementărilor, 0,84% manevre neinvazive eronate producătoare de leziuni traumatice, 0,52% utilizarea de dispozitive medicale şi materiale sanitare necorespunzătoare, 0,40% erori chirurgicale, 0,28% erori ale transfuziilor de sânge şi ale administrării produselor din sânge. Deși numărul raportărilor a crescut, mai e mult până să-ă ajungem pe americani sau francezi. În anul 2018 au fost raportate 5.132 de evenimente adverse asociate asistenţei medicale, iar în anul 2017 – 2.324. În ceea ce-i privește pe  americani, au fost raportate 240.000 de decese pe an în SUA, iar în Franța între 90.000 de decese. ,,Mă bucură că au început spitalele să raporteze evenimente adverse asociate asistenței medicale, au căpătat curaj și numărul acestora a crescut, dar suntem încă la un nivel foarte scăzut”, a mai precizat dr. Cepoi. Situatia este postată pe site-ul www.anmcs.gov.ro Pe 14 februarie audit la Spitalul de Urgenţă Floreasca Referitor la cazul de la spitalul Floreasca, președintele ANMCS a spus că în 2017 spitalul Floreasca a raportat către Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate, la fel și în 2019. Mai puțin însă incidentul pacientei arse pe masa de operaţie pentru care ANMCS a emis, la finalul lunii decembrie, ordinul de suspendare a acreditării Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti. Suspendarea acreditării unităţii sanitare rămâne valabilă până la remedierea deficienţelor care au condus la această situaţie, dar nu mai mult de şase luni de la data intrării în vigoare a ordinului de suspendare. Pe 14 februarie va începe auditul la Spitalul de Urgenţă Floreasca, care își dorește să remedieze disfuncționalitățile într-o lună, nu în 6 așa cum este termenul maxim. În ceea ce privește unitățile sanitare din ambulatoriu din România, acestea sunt obligate să se înscrie până la 6 mai 2020 în procedura de evaluare și acreditare. (sursa:www.360medical.ro)

Distribuie pe Facebook