Senatorul Ion Ariton, fost ministru al Economiei, a precizat marți că le-a solicitat senatorilor juriști să avizeze „cât mai repede” cererea de începere a urmăririi penale îndreptate împotriva sa în dosarul Gala Bute.”M-am uitat pe dosar. I-am rugat pe colegi să înainteze cât mai repede avizul (de începere a urmăririi penale — n.r.). Aștept să fiu solicitat de către DNA să pot să lămuresc acele lucruri care au apărut în spațiul public”, a spus acesta după ce a studiat dosarul său în Comisia juridică a Senatului.Senatorii juriști au studiat marți, între orele 10,00 și 12,30, atât dosarul în care este acuzat senatorul Ion Ariton, cât și pe cel care îl vizează pe fostul ministru al Economiei Varujan Vosganian, cei doi senatori fiind invitați să participe la ședința Comisiei juridice.La ora 14,00, senatorii juriști urmează să se reunească din nou pentru a da un vot pe marginea celor două dosare, astfel încât rapoartele să fie elaborate și transmise conducerii și plenului Senatului cât mai rapid.Potrivit deciziei de luni a Biroului Permanent al Senatului, senatorii juriști au termen de trei zile pentru întocmirea raportului în cazul senatorului Ion Ariton.Procurorul general Tiberiu Nițu a solicitat Senatului declanșarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale față de senatorul Ion Ariton, fost ministru al Ministerului Economiei, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de participație improprie la abuz în serviciu și folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite, în dosarul Gala Bute.De asemenea, procurorul general Tiberiu Nițu a trimis Senatului și cererea DIICOT de încuviințare a începerii urmăririi penale față de Varujan Vosganian, fost ministru al Economiei, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și complicitate la delapidare, în dosarul Romgaz.