PSD: Proiect de lege care prevede ca statul să acopere 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat de salariaţi

Parlamentarii PSD au depus, miercuri, un proiect de lege care prevede ca statul să acopere 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat de salariaţi, în cazul suspendării temporare sau reducerii activităţii, ca urmare a decretării stării de urgenţă.

Potrivit unui comunicat de presă al PSD, preşedintele interimar al partidului, Marcel Ciolacu, a declarat că este nevoie de măsuri urgente pentru susţinerea sectoarelor afectate şi pentru salvarea locurilor de muncă.

„De o săptămână am tot înaintat Guvernului propuneri pentru susţinerea economiei naţionale. Sunt propuneri venite de la mediul de afaceri. Nu am primit niciun răspuns şi nu am văzut nicio măsură adoptată. Dacă nu intervenim acum cu măsuri curajoase şi decisive pentru salvarea economiei şi a locurilor de muncă, peste puţin timp nu va mai fi nimic de salvat”, a spus Ciolacu.

Conform proiectului de lege propus de social-democraţi, salariaţii trimişi în şomaj tehnic vor primi 75% din salariul de bază sub forma unei indemnizaţii, neimpozabile, plătită din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe toată durata menţinerii stării de urgenţă. Persoanele care vor primi indemnizaţia de 75% din salariul de bază vor fi scutite, pe o perioadă de 3 luni, de plata contribuţiilor de asigurări sociale datorate potrivit legii. Perioada în care angajaţii se vor afla în şomaj tehnic, din cauza instituirii măsurilor pentru combaterea epidemiei de coronavirus, va fi luată în calcul la stabilirea vechimii în muncă, se arată în comunicat.

„Pentru şomerii care beneficiază de indemnizaţie de şomaj la data intrării în vigoare a prezentei legi, perioada de acordare se prelungeşte cu 3 luni de la data până la care a fost stabilit dreptul respectiv. Pentru şomerii pentru care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, plata indemnizaţiei de şomaj este suspendată în condiţiile legii, la data repunerii în plată a dreptului la indemnizaţia de şomaj perioada de acordare a indemnizaţiei de şomaj, stabilită în condiţiile legii, se prelungeşte cu 3 luni”, arată proiectul de lege al PSD. AGERPRES