Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa” din Iași este pregătită să înceapă testarea probelor în vederea detectării noului coronavirus, în laboratorul de biologie moleculară special amenajat din cadrul Centrului de Cercetare și Medicină Experimentală CEMEX, a cărui inaugurare oficială a avut loc astăzi. „UMF Iași a ales să se implice în această situație dificilă prin care trecem acum, astfel că ne-am mobilizat foarte repede și datorită unei echipe de cercetători entuziaști ai Universității – și aș vrea să-i menționez atât pe directorul CEMEX, conf. univ. dr. Bogdan Tamba, cât și pe domnul prorector Radu Iliescu. Avem infrastructura pe care ne-o oferă CEMEX-ul – unde am realizat un circuit complex separat cu restul centrului de cercetare, avem și cele două aparate Real-Time PCR, iar ieri, prin bunăvoința partenerilor și furnizorilor locali din Iași, am achiziționat în regim de urgență, din Coreea de Sud, un extractor automat care a sosit, încât la acest moment avem tot ce ne trebuie ca să demarăm și noi activitatea de testare. Așadar avem resursa umană, alcătuită din cadre didactice ale Universității, avem infrastructura, avem echipamentele, de-acum înainte așteptăm kiturile și probele și o să începem să procesăm aceste determinări.”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, în cadrul conferinţei de presă prilejuită de inaugurarea laboratorului. În principiu, avem posibilitatea, cu aceste două aparate, să efectuăm cel puțin 200 de probe pe zi, dar putem să creștem capacitatea până la 250, poate chiar și mai mult”, a precizat rectorul UMF. Prezent la întâlnirea cu ziariştii, conf. univ. dr. Bogdan Tamba, directorul Centrului de Cercetare și Medicină Experimentală (CEMEX), a explicat că se pot face minim 150 de teste pe zi la solicitare, dar că numărul poate ajunge și la 400, în funcție de necesități. Echipa de detecție COVID-19 este alcătuită din șase cercetători ai UMF Iași, care vor lucra în ture, „persoane cu peste 10, 15 ani de experiență în munca de laborator, cu doctorate făcute în biologie sau chimie.” Directorul CEMEX a menționat și colegii mai tineri – voluntarii de la UMF Iași, care s-au alăturat echipei de cercetători: „Sunt bucuroși că avem și voluntari – studenți în anul VI sau masteranzi – care vor lucra la partea de introducere a datelor – de digitalizare, cum spunem noi, activitate pe care o vor desfășura într-o zonă separată, pentru a nu-i expune la probele biologice”. „Este un moment extrem de prețios pentru valul epidemic în care ne găsim și mulțumesc conducerii Universității și domnului rector, nu numai instituțional, dar și uman, pentru că am avut demult discuții în acest sens: cum și ce putem face împreună. Și iată, s-a realizat, suntem mână în mână. Noi suntem cei care vom pune la dispoziție kiturile, iar UMF Iași vine cu tehnica de înaltă performanță și cu specialiștii absolut excepționali pe care-i are”, a menţionat, la rândul ei, dr. Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecțioase. În acest moment, la Spitalul de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva”, care acoperă întreaga regiune de Nord-Est a Moldovei – șase județe, se realizează în jur de 150 de kituri pe zi, iar la Institutul Regional Oncologic (IRO) – în jur de 200 de kituri de testare pe zi. „Dacă va veni și UMF Iași cu un număr de cel puțin tot atâtea kituri, iată că, la nivelul Moldovei, peste 500 de pacienți vor putea să-și primească rezultatele”, a spus dr. Carmen Dorobăţ. Potrivit managerului spitalului, s-a depășit punctul critic de la început, când nu aveau aparatura de acum, și când veneau numai de la Suceava sute de teste pe zi, iar capacitatea de testare era de 50 de kituri pe zi, făcând ca perioada de așteptare să fie perioada mai mare. „Acum lucrurile sunt în ordine, astfel că nu mai există teste în așteptare”, a menţionat dr. Carmen Dorobăț. În laboratorul de biologie moleculară special amenajat din cadrul Centrului de Cercetare și Medicină Experimentală CEMEX sunt instalate două aparate de tip Real-Time PCR. UMF Iași a achiziţionat și un extractor automat de acizi nucleici virali prin intermediul căruia se va asigura acuratețea detecției dar și eficiența prelucrării probelor și a lansat o procedură de licitaţie pentru achiziţionarea a 20.000 de teste Real-Time PCR și kituri de extracție ADN/ARN. Suma totală estimată pentru aceste achiziții, precum și pentru consumabilele și echipamentele de protecție necesare în laborator este de peste 1.000.000 de lei. Din cauza cererii foarte mari de pe piața internațională și a demersurilor laborioase de autorizare, acest proces durează de trei săptămâni. În această perioadă, s-au organizat fluxurile și funcționarea laboratorului la standard BSL3 (Biosafety Level 3), ceea ce asigură în primul rând protecția optimă a personalului implicat, dar și calitatea diagnosticelor. (E.M.)