Prelungirea stării de urgenţă cu încă o lună era o situaţie previzibilă, a declarat pentru AGERPRES preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, care a făcut în context un apel la dialog între Executiv şi Legislativ.
„Este o situaţie la care probabil că aproape cu toţii eram convinşi că se va ajunge – prelungirea acestei situaţii de urgenţă cu o încă o lună. Era clar că nu se termină într-o lună, era clar că trebuie să intrăm cu aceste restricţii încă câteva săptămâni. Sper ca după 15-16 mai, încet, încet vom reuşi să revenim la normal, dar depinde de fiecare dintre noi cât de mult respectăm aceste restricţii şi dacă într-adevăr vârfurile după Sărbătorile de Paşi se vor orienta spre o descreştere, spre o scădere a cazurilor de infecţie”, a argumentat Kelemen Hunor.
În context, liderul UDMR a afirmat că rectificarea bugetară trebuia făcută de la începutul declanşării crizei legate de pandemia de coronavirus.
„Rectificarea de buget trebuia făcută demult, din punctul nostru de vedere. Noi am spus încă din prima săptămână că n-are ce să aştepte Guvernul – rectificarea trebuie făcută imediat şi mă mir că n-au făcut-o. Oricum, un buget care a fost aprobat prin asumare, ocolind Parlamentul de la bun început, şi fără această criză era ştiut că nu va rezista. Dar în această situaţie sigur trebuia făcută o rectificare. Din păcate, în această perioadă de trei – patru săptămâni n-a existat un dialog între Guvern şi Parlament şi eu sper că în ultima clipă măcar o astfel de deschidere va exista, fiindcă trebuie să treacă după aceea Ordonanţa de urgenţă prin Parlament. Este bine să se ştie la nivelul Parlamentului ce vrei să faci, inclusiv cu rectificarea, Şi sper ca, după aceasta perioadă de tensiune maximă, cei din Guvern vor găsi timp suficient să dialogheze şi cu Parlamentul”, a precizat Kelemen Hunor.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că „va fi nevoie de prelungirea stării de urgenţă”.
El a anunţat că textul decretului va fi elaborat în această săptămână, iar săptămâna viitoare va decreta starea de urgenţă pentru încă o lună.
Şeful statului a mai declarat că Guvernul va trebui să facă „o analiză cuprinzătoare” şi să reevalueze veniturile şi cheltuielile, în contextul în care va exista o „situaţie complicată” a bugetului.
„Lucrurile stau foarte serios şi nu pot să nu spun câteva lucruri. Prin această epidemie avem o criză care nu este, din păcate, doar o criză de sănătate publică, ci este o criză care afectează întreaga economie, care va afecta bugetul. Va fi nevoie să se declare o creştere probabil semnificativă a deficitului bugetar. Este nevoie de bani mai mulţi, pe de altă parte, în sectorul de sănătate publică, este nevoie de bani destul de mulţi pe partea de asistenţă socială, şomajul tehnic, şomajul, toate trebuie plătite. În acest fel, vom avea o situaţie complicată a bugetului, însă este clar că această complicaţie nu se rezolvă de la sine şi va trebui Guvernul să facă o analiză cuprinzătoare şi să nu ne limităm doar la o rectificare a bugetului care prevede câteva schimbări pe următoarele luni de zile, ci va fi nevoie să se reevalueze şi veniturile care sunt în scădere, dar şi cheltuielile pe întregul an fiscal, cheltuieli care sunt în creştere şi în acest fel va fi nevoie de reevaluarea tuturor cheltuielilor care se fac din banul public”, a spus şeful statului, la Palatul Cotroceni. AGERPRES