Premiu special pentru Câştigătorii Concursului Internaţional ”George Enescu” 2020

Câştigătorii Concursului Internaţional ”George Enescu” 2020 de la secţiunile vioară, violoncel şi pian vor beneficia de un premiu special, nou introdus în pachetul competiţiei, constând într-un concert împreună cu Orchestra Filarmonică Bohuslav Martinu în noiembrie, la Musikverein Golden Hall din Viena.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor, transmis miercuri AGERPRES, cei trei laureaţi ai Concursului ”Enescu” vor interpreta Triplul concert pentru vioară, violoncel şi pian de Ludwig van Beethoven, în contextul marcării la nivel mondial a 250 de ani de la naşterea marelui compozitor.

Premiul este oferit de IMK Society for the Promotion of Music and Culture din Viena, o organizaţie care lucrează cu muzicieni precum Maxim Vengerov sau Mischa Maisky şi derulează proiecte în colaborare cu celebrele case de discuri Sony, Decca şi Deutsche Gramophon.

Concurenţii se pot înscrie în concurs până la data de 1 mai. Înscrierea se face pe www.festivalenescu.ro, în funcţie de categoria de concurs: vioară, violoncel, pian, compoziţie.

Organizatorii Concursului continuă pregătirile, în speranţa că în septembrie, când este programat, situaţia va fi suficient de stabilă, atât în România, cât şi la nivel global, încât să permită organizarea competiţiei. Toţi membrii juriului şi-au reconfirmat participarea la eveniment.

În funcţie de evoluţia situaţiei, organizatorii vor stabili dacă sunt necesare modificări operative legate de gestionarea evenimentului.

În caz de forţă majoră, organizatorii vor returna integral taxa de înscriere (inclusiv celor care nu au trecut de etapa de preselecţie).

Ediţia din acest an este programată să aibă loc între 29 august şi 20 septembrie. Concursul are patru secţiuni – vioară, violoncel, pian şi compoziţie -, iar standardele internaţionale după care este organizat îl poziţionează în vârful ierarhiei evenimentelor de gen desfăşurate în peisajul muzicii clasice din România. Ediţia din acest an are programate 19 concerte şi recitaluri deschise publicului larg. AGERPRES