Vicepreședintele american Joe Biden l-a invitat pe președintele rus Vladimir Putin să-și exprime bunăvoința „prin acțiuni, nu prin vorbe”, relatează AFP.
Orice acord viitor va fi „judecat prin acțiunile pe care Rusia le întreprinde pe teren, nu prin hârtia pe care ea o semnează. Prea adesea, președintele Putin a promis pacea și a livrat tancuri, trupe și arme”, a spus el la Conferința pentru securitate de la Munchen.
Fără să se pronunțe asupra livrărilor de arme Kievului, Biden a subliniat că autoritățile guvernamentale au dreptul să se apere în fața ofensivei separatiștilor în estul Ucrainei.
„Să fim clari: nu credem că există o soluție militară în Ucraina. Dar să spunem clar de asemenea: nu credem că Rusia are dreptul să facă ceea ce face. Credem că trebuie să încercăm să ajungem la o pace onorabilă. Dar mai credem, de asemenea, că ucrainenii au dreptul să se apere”, a insistat el.