Indicatorul Încrederii Consumatorului a avut o evoluţie descrescătoare, în martie 2020, atât în România cât şi în Uniunea Europeană, în contextul economic marcat de impactul epidemiei de Covid-19, arată o analiză realizată de GfK.
„Pe parcursul anului 2019, încrederea consumatorilor în economia românească a înregistrat o creştere importantă până în luna decembrie 2019, când indicatorul Încrederii Consumatorului a atins valori peste media europeană (-4,6 în România şi -7 media în Uniunea Europeană). În martie 2020, contextul economic marcat de impactul Covid-19 determină o evoluţie descrescătoare atât în România, unde Indicatorul Încrederii Consumatorului ajunge la -11,1, cât şi în Uniunea Europeană unde ajunge la valoarea de -10,4”, se spune în comunicat.
Potrivit studiului, indicatorul privind încrederea consumatorilor români este determinat de previziuni pesimiste la majoritatea capitolelor, mai ales viitorul economiei, unde doar 14,8% cred într-o evoluţie pozitivă şi rata şomajului, unde 11,5% dintre români spun că aceasta va scădea în anul 2020.
De asemenea, românii sunt pesimişti atunci când vine vorba despre aşteptările privind situaţia propriilor finanţe. În martie 2020, 24,1% dintre români considerau că vor avea o îmbunătaţire financiară în 2020, în timp ce în decembrie 2019, 27,9% considerau că vor avea o îmbunătăţire financiară a propriei gospodării în 2020.
Conform analizei, consumatorii sunt reticenţi şi când vine vorba despre intenţia de economisire în viitor. În decembrie 2019, 35,4% dintre români îşi exprimau intenţia de economisire în viitor, iar în martie 2020 31,8% consideră că este un moment bun să economisească.
În martie 2020 cei mai mulţi români (43%) au declarat că îşi vor micşora bugetul pentru achiziţii precum mobilă, maşină de spălat etc., 35% dintre români că îşi vor menţine constant bugetul pentru astfel de achiziţii şi doar 16,5% dintre români şi-au exprimat intenţia de a investi mai mult decât până acum.
Rezultatele provin din Raportul GfK PULSE Covid-19, care include date din două cercetări GfK: Omnibus, studiu realizat prin metodologia CATI, pe 1020 respondenţi, reprezentantiv naţional şi Auditarea POS a pieţei de Bunuri de Folosinţă Îndelungată.
Piaţa românească de bunuri de folosinţă îndelungată a înregistrat pe parcursul anului 2019 o creştere de aproape 3,7% comparativ cu 2018, conform auditului GfK POS. AGERPRES